Confidenţialitate


„Vin la Curte”, eveniment dedicat culturii vinului, la Complexul Muzeal Arad. Vizitatorii pot degusta vinuri și pot admira o expoziție despre tradiția viticolă a podgoriei Aradului | AUDIO


„Vin la Curte”, eveniment dedicat culturii vinului, la Complexul Muzeal Arad. Vizitatorii pot degusta vinuri și pot admira o expoziție despre tradiția viticolă a podgoriei Aradului | AUDIO

Temperaturile caniculare din această vară și-au pus amprenta și asupra vinului din recolta din acest an.

Strugurii s-au stafidit de la căldura excesivă, iar cantitatea mare de zahăr din struguri se transformă in grade mai multe de alcool din vin, spun viticultorii.

La Arad are loc o campanie inedită de degustare de vinuri, tocmai pentru a promova licorile din Podgoria zonei.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ceea ce privește vinul în acest an, producătorii spun că schimbările climatice și-au pus amprenta asupra producției.

Octavian Andronic, de la una dintre cele mai cunoscute crame din Podgoria Aradului:

„Constatăm cu destul de curiozitate, aș zice, conținutul de alcool care este foarte, foarte ridicat, dar în același timp am reușit, prin tehnologie, să păstrăm și aromele, avem un corp bogat. Principal motiv? Schimbările climatice. În sfârșit de iulie, început de august, au venit acele temperaturi extreme de peste 42 de grade C, care a dat un anumit stres plantei.”

Este prima degustare de vinul la muzeu.

Directorul adjunct al Complexului Muzeal Arad, Bogdan Blaga:

„Așa după cum v-am obișnuit, Complexul Muzeal încearcă să aducă și alt public să viziteze muzeul, iar acest eveniment ni s-a părut important și pe care putem să-l dezvoltăm astfel încât și alt public din orașul nostru să vină să viziteze muzeul.”

Tradiția viticulturii este atât de mare aici, în județul Arad, încât există și un muzeu public al viei și vinului.

Muzeograful de la Complexul Muzeal Arad, Gabriel Hălmăgean:

„În muzeul de la Miniş veți găsi mărturii că dacii practicau vieritul ca o formă practică de producere și de cultivare a viței de vie și producerea vinului.”

Organizatorii spun că prin campania “Vin la curte” doresc să susțină și să promoveze vinurile din Podgoria Aradului.

Unul dintre organizatorii, Mihai Molnar:

„Am observat că lumea nu prea cunoaște vinurile din Podgoria Miniş Măderat, astfel am decis că ce ar fi să pornim o campanie sub formă a unor serie de evenimente, prin care să prezentăm licorile Podgoriei Miniş Măderat, care, hai să fim sinceri, istoria ne-a dovedit că sunt niște vinuri recunoscute la nivel internațional. Podgoria Miniş Măderat, la un moment dat, a fost o podgorie foarte cunoscută și de asta și ne-am dus cu hashtag-ul împrumutat din America, “Make Miniş Great Again”, promovăm Podgoria Miniş, promovăm licorile din acest județ, pentru că avem cu ce să ne mândrim.”

Pe parcursul evenimentului sunt deschise o expoziție cu obiecte legate de tradiția viticolă a Podgoriei Aradului, o expoziție de fotografie și o expoziție de pictură.

De asemenea, expozițiile din clădirea centrală a muzeului din Arad au un orar special, fiind deschise între orele 10 și 18. Accesul a expozițiilor muzeului se face pe bază de bilet.

Vinul din Podgoria Aradului este recunoscut pe plan național, fiind exportat încă din secolul al XIX-lea în Austria, Elveția, Germania, țările balcanice, iar în cantități mai mici, chiar în Rusia, India, America de Sud și Australia.

Cât timp Aradul era în Imperiul Habsburgic, vinurile de aici ajungeau și la Curtea Imperială de la Viena, spun unii istorici, dar și la Casa Regală din România.

Soiul Mustoasă de Măderat era apreciat chiar și de Regele României Ferdinand, care îl solicita întotdeauna când vizita hotelului Sever Bocu de la Techirgheol, așa cum apare scris chiar în memoriile acestuia.

Campania “Vin la curte” transformată în “Vin la muzeu” continuă până duminică seara în clădirea centrală a Muzeului din Arad, intrarea dinspre Parcul Copiilor.


Ultimele stiri
Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează