Confidenţialitate


Viena găzduieşte tratative pentru pace în Siria


Viena găzduieşte tratative pentru pace în Siria

Sefii diplomaţiilor americană, rusă, turcă şi saudită s-au reunit, în această seară, la Viena, pentru a negocia o soluţie politică la criza din Siria, ţară devastată de un război în care au murit peste un sfert de milion de oameni.

Reuninea a fost precedată de o întâlnire între secretarul de stat al SUA, John Kerry, şi omologul său iranian, Mohammad Javad Zarif.

Mâine, în capitala Austriei, va fi organizată o reuniune lărgită.

Este pentru prima dată când Teheranul, aliat al Damascului, este invitat la masa discuţiilor pe tema Siriei.

Până acum, Statele Unite şi Arabia Saudită, care susţin rebeliunea majoritar sunită, au refuzat prezenţa Iranului şiit.

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, i-a îndemnat pe participanţii la convorbirile de la Viena să dea dovadă de “flexibilitate”.

 


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează