Confidenţialitate


Victor Ponta: Azi ne luăm ţara înapoi de la stăpâni


Victor Ponta: Azi ne luăm ţara înapoi de la stăpâni

Victor Ponta a votat la Târgu Jiu, puțin după ora 10, declarând după ieșirea din secția de vot că ”azi ne luăm ţara înapoi de la stăpâni”.

“În primul rând, vreau să îi salut pe toţi cei care vin la vot şi să spun că eu cel puţin am votat foarte hotărât pentru români, pentru noi, mocirla – cum ne numesc ăştia care vor să ne conducă, stăpânii noştri, şi eu mă bucur că fac parte dintre români, din cei care, repet, îi numesc ei mocirlă, şi cred că astăzi avem o şansă extraordinară să începem să ne luăm ţara de la stăpâni înapoi.

N-o să fie uşor, n-o să se întâmple doar într-o zi, dar am încredere în români şi în România”, a spus fostul prim ministru din timpul guvernării PSD.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează