Confidenţialitate


Victor Ciorbea, audiat la Parchetul General în dosarul Mineriadei


Victor Ciorbea s-a prezentat la Parchetul Instanței Supreme, unde a fost citat de procurorii militari în calitate de martor în dosarul Mineriadei.

“Am venit la Parchetul Militar pentru a da o declarație în dosarul Mineriada. După 27 de ani e greu să îți amintești mare lucru. Am fost surprins, șocat, ca orice om care a văzut acele momente. În rest, rămâne să discut cu domnul procuror militar, să vedem exact ce mă întreabă și să răspund cât mai sincer, cât mai deschis și fără niciun fel de rețineri. Nu am avut nicio implicare la acea vreme, de aceea sunt curios”, a spus Victor Ciorbea.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

După audieri, Victor Ciorbea a spus că în 1990, era la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, iar lider al sindicatului CNSLR a fost ales la două săptămâni după mineriadă.

“În ’90 eram la FSLI. Am fost ales preşedinte CNSLR la Congresul din 28-29 iunie, la mai bine de două săptămâni după aceea. Colegii din sindicat din învăţământ, vă daţi seama, că nu au venit la acţiuni alături de mineri şi IMGB. Asta o să puteţi afla (ce le-a declarat procurorilor -n.r.) când ajunge dosarul la instanţă. Nu am avut cu ce mare lucru să contribui la aflarea adevărului. Au fost discuţii despre organizarea sindicatelor, clarificarea acestui aspect, ce funcţii aveam în sindicate pe vremea aceea. Eram preşedintele sindicatului din Facultatea de Drept la Universitatea Bucureşti, preşedinte FSLI. Nu eram încă la CNSLR”, a declarat Victor Ciorbea.

În dosarul Mineriadei, au fost puși sub acuzare fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman și fostul șef al SRI,Virgil Măgureanu. Potrivit procurorilor, aceștia ar fi organizat şi coordonat direct atacul împotriva civililor, ceea ce ar fi dus la uciderea prin împuşcare a patru oameni, rănirea prin împuşcare a trei, vătămarea integrităţii fizice şi psihice a 1.269 de oameni şi privarea de libertate a altor 1.242.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează