Confidenţialitate


Vicepreședintele Surinamului a jucat într-un meci oficial de fotbal, la 60 de ani


Vicepreședintele Surinamului a jucat într-un meci oficial de fotbal, la 60 de ani

Actualul vicepreşedinte al Surinamului, Ronnie Brunswijk, în vârstă de 60 de ani, a evoluat marţi într-un meci din optimile de finală ale Ligii CONCACAF la fotbal, pentru Inter Moengotapoe, echipă aflată în proprietatea sa, împotriva formaţiei CD Olimpia din Honduras, informează AFP.

Purtând tricoul cu numărul 61 (anul naşterii sale este 1961) şi banderola de căpitan, Brunswijk a rămas pe teren timp de 54 de minute în acest joc pierdut fără drept de apel pe teren propriu de echipa sa, cu scorul de 0-6, în faţa hondurienilor.

Ronnie Brunswijk a jucat în atac alături de Damian Brunswijk, numărul 10 şi membru al familiei sale. Vicepreşedintele surinamez dispută în mod regulat meciuri ale echipei sale.

Fost sergent în armată, Ronnie Brunswijk a devenit şeful rebeliunii împotriva dictatorului Desi Bouterse, în anii 1980. Bogat om de afaceri, el a fost condamnat în contumacie la opt ani de închisoare pentru trafic de droguri de justiţia olandeză, în 1999, şi la 10 ani de justiţia franceză, însă Surinamul nu îşi extrădează rezidenţii.

“Ronnie Brunswijk (vicepreşedintele Surinamului şi preşedintele lui Inter Moengotapoe) devine cel mai vârstnic jucător (60 de ani şi 198 de zile) care a disputat un meci internaţional la nivel de club”, a afirmat pe Twitter celebrul comentator sportiv “MisterChip”.


Ultimele stiri
Atacul elevului din Bistrița. Profesorul Valentin Negoi: Avem Comisie antiviolență și Comisie antibullying. „Pe acte, cum s-ar zice,…

SRI avertizează cu privire la o tentativă de sabotaj la o fabrică de armament din Brașov. Este vorba…

Israel: Alegeri decisive, marți, după trei ani de război. Partidul premierului Netanyahu se confruntă cu opoziția condusă de…

Ilfov: Accident rutier în Ciolpani, între un autobuz și o autoutilitară. Două persoane au fost duse la spital…

Aproape 700.000 de euro au dispărut din Biroul Vamal de la Aeroportul Otopeni. A fost sesizată Poliția |…

Situația de criză pe piața carburanților ar urma să fie prelungită până la 31 ianuarie 2027 | AUDIO

Cum vor fi plătite gărzile medicilor. Alexandru Rogobete anunță un sistem progresiv, iar rezidenții vor fi incluși |…

Taxă de doi euro pentru coletele din afara UE. Ce se schimbă pentru cumpărătorii de pe Temu |…

Brașov: Incendiu la o casă în localitatea Bran. O femeie a suferit arsuri

Academia Europa FM. În ce măsură sunt expuși tinerii din România fenomenului extremist?



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează