VERIFICAT DE EUROPA FM | Poate sau nu Guvernul restitui banii strânși pentru Cumințenia pământului? – AUDIO

Au trecut doi ani de când Guvernul a venit cu ideea unei subscripții publice pentru „Cumințenia pământului”. În tot acest timp, statul nu a reușit nici să cumpere sculptura lui Brâncuși, nici să le dea banii înapoi celor care au făcut donații.

Noul ministru al Culturii, domnul George Ivașcu, spune că legea e problema.

Iată cum explică domnia sa, într-un interviu la televiziunea publică, de ce Guvernul nu a restituit încă niciun leu din banii strânși în 2016: „Sunt oameni de bună-credinţă care au participat şi au donat. Conform legii, donaţia nu mai poate fi returnată. Şi atunci, trebuie găsit un mecanism prin care oamenii care doresc, normal, să-şi recupereze banii, să poată fi plătiţi.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Am verificat la Europa FM dacă donațiile nu pot fi returnate pentru că așa e legea, cum spune ministrul Culturii, sau dacă nu cumva blocajul e la Guvern.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

De un an și jumătate, banii celor care au pus mână de la mână pentru ca statul să cumpere „Cumințenia pământului” – 1.273.668 de euro – stau în conturile Ministerului Culturii. Nu sunt suficienți pentru ca tranzacția să fie dusă la capăt, dar nici nu se întorc la cei care au făcut donații.

„Trebuie găsit un mecanism” pentru aceste plăți – e justificarea ministrului Culturii. Ceea ce nu pare să știe domnul George Ivașcu este că acest mecanism nu mai trebuie căutat, pentru că există. Și e propus chiar de ministerul pe care îl conduce. A fost aprobat de Guvern din decembrie 2016 și ar fi trebuit să întoarcă banii în conturile celor de la care au plecat până la finalul anului 2017. Nu s-a întâmplat.

Domnul Ivașcu spune că de vină e legea care face ca o donație să nu mai poată fi returnată. În realitate, tocmai legea obligă statul să restituie acești bani. Și Codul Civil – care dă donatorului trei ani să își revendice contribuția, dar și o ordonanță a Guvernului Tudose (OUG 117/2017) care impune returnarea integrală a sumelor strânse în 2016.

Și atunci cum se face că banii sunt în continuare blocați la Minister?

Mai întâi Guvernul Cioloș lasă la plecare regulile de restituire a donațiilor, dar uită de comisioane. Băncile fuseseră de acord să nu-i taxeze pe donatori în campania de strângere de fonduri. În sens invers, însă, nu au mai fost dispuse să facă aceleași concesii statului, un an mai târziu.

Detaliul că e nevoie de o astfel de cheltuială trece neobservat în Guvernul Grindeanu. Noua lege a bugetului – adoptată în ianaurie 2017 – nu prevede vreo sumă pentru comisioanele bancare.  De altfel, după alegeri returnarea banilor e scoasă dintre priorități, explică oficiali din Ministerul Culturii.

Guvernul Grindeanu cere, în schimb, Parlamentului să anuleze întreaga ordonanță (OUG 10/2016, completată prin OUG 19/2016) care arăta în ce condiții va cumpăra statul sculptura lui Brâncuși. Majoritatea PSD-ALDE se conformează, în martie 2017.

Nouă luni, subiectul e din nou îngropat. Doar că o Hotărâre de Guvern (HG 1016/2016) stabilise deja data până la care toate contribuțiile ar fi trebuit restituite: 31 decembrie 2017. Așa descoperă Guvernul Tudose, chiar înainte de sfârșitul anului, că nu poate face plățile. Parlamentul îi anulase legea. Cu o lună înainte, același guvern nu avea încă o estimare a comisioanelor bancare pe care trebuie să le plăteascp statul și, în plus, tăiase din bugetul Ministerului Culturii la rectificarea bugetară.

Guvernul Tudose o nouă ordonanță (OUG 117/ 28 decembrie 2017) și găsește și în bugetul Ministerului Culturii cei 40.000 de euro (200.000 de lei) cât a estimat într-un final că ar fi comisioanele bancare. Doar că amână plățile cu un an – până la 31 decembrie 2018, cel mai târziu.

Pentru noul calendar, Guvernul promite în maximum o lună, o altă hotărâre. O scrie, o avizează, dar demisionează. În noul Guvern Dăncilă, birocrația o ia de la zero. Hotărârea de Guvern care urma să completeze mecanismul de restituire a banilor este și acum pe traseul dintre ministere, pentru avizare.

Pe scurt, nu legea e cea care blochează azi plățile. Inclusiv banii de comisioane există, cu această destinație, în noul buget. Cel puțin donatorii a căror identitate se cunoaște și-ar fi putut primi deja banii, explică oficiali din Ministerul Culturii.

Un amestec de șicane politice și de ignoranță, ca și numirea a patru miniștri la Cultură în numai doi ani au făcut însă ca subiectul să iasă din lista de priorități a Guvernului.

Prin urmare, afirmația ministrului George Ivașcu cum că donaţia nu mai poate fi returnată, conform legii”, iar întârzierea e dictată de căutarea unui mecanism de plată este PARȚIAL FALSĂ.


Mecanismul de restituire a donațiilor din campania „Brâncuși e al tău”

Dacă donatorii pot fi identificați, banii se pot returna automat, cu excepția cazurilor în care cei care au făcut donația notifică în scris Ministerul Culturii că nu doresc să îi recupereze.

Concret,

  • donațiile în lei făcute prin transfer bancar vor fi restituite automat, pe bază de ordin de plată, din conturile Ministerului Culturii deschise la bănci sau la Trezoreria Statului;
  • donațiile în valută făcute prin transfer bancar vor fi restituite, pe bază de ordin de plată, din conturile Ministerului Culturii deschise la bănci;
  • sumele încasate din SMS-uri și din numerele liniilor de telefonie fixă, se restituie prin intermediul operatorilor de telefonie după încheierea unor acorduri cu Ministerul Culturii.

Dacă donatorii NU pot fi identificați – fie că au contribuit cu sume plătite în numerar direct la ghișeele băncilor, fie că au donat prin cartele telefonice prelătite care nu mai sunt valabile – își pot recupera banii DOAR dacă cer în scris Ministerului Culturii acest lucru și fac dovada plății. Cererea trebuia depusă inițial până pe 31 octombrie 2017, iar cei care au făcut-o nu trebuie să reia demersul. Potrivit proiectului noii hotărâri puse în dezbatere publică de Ministerul Culturii, Guvernul intenționează să mai primescă astfel de cereri până pe 30 septembrie 2018.

Sumele donate pentru care persoanele fizice sau juridice și-au exprimat opțiunea de renunțare la restituire sau pentru care donatorii nu au putut fi identificați indiferent de modalitatea de colectare sau care nu au putut face dovada donației rămân definitiv la bugetul de stat.

 

 





Ascultă online Europa FM / Descarcă gratuit aplicaţia Europa FM pentru Android sau aplicaţia Europa FM pentru iOS