Confidenţialitate


VENEZUELA: Opozantul Juan Guaido primește interdicţia de a părăsi ţara


VENEZUELA: Opozantul Juan Guaido primește interdicţia de a părăsi ţara

Justiţia venezueleană i-a interzis să părăsească ţara șefului legislativului Juan Guaido, care s-a autoproclamat preşedinte, o ripostă a preşedintelui de facto, socialistul Nicolas Maduro, împotriva acestui opozant susţinut de Statele Unite, relatează Agerpres, citând AFP.

Obiect al unei anchete preliminare, în special pentru “acţiuni aducând atingere păcii din ţară”, tânărul este supus unei “interdicţii de a părăsi ţara fără autorizaţie până la finalul anchetei” şi blocării conturilor sale bancare”, a anunţat preşedintele Tribunalului Suprem de Justiţie, Maikel Moreno.

TSJ, cea mai înaltă instanţă juridică din Venezuela, este subordonat puterii, toţi membrii săi fiind desemnaţi de chavism.

Anterior, Casa Albă a avertizat: “Cei care încearcă să saboteze democraţia şi să îl atace pe Guaido vor suporta consecinţele”, a scris pe Twitter consilierul preşedintelui Donald Trump pentru probleme de securitate naţională, John Bolton.

“Singurul răspuns al regimului este persecuţia, represiunea”, a denunţat Juan Guaido, la apariția ameninţărilor cu represalii la adresa sa, care le-a lansat un apel funcţionarilor din justiţie: “Nu trebuie să vă sacrificaţi pentru uzurpatorul Maduro şi gaşca sa!”.

Pentru a-l fragiliza mai mult pe Nicolas Maduro, Statele Unite au ameninţat, marţi, cu noi sancţiuni contra regimului de la Caracas.

“Căutăm sancţiuni suplimentare (…) pentru a ne asigura că protejăm activele ţării pentru poporul venezuelean”, a afirmat secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin. “Fără îndoială, încercăm să tăiem fondurile regimului”, a mai spus el.

Luni, SUA au sancţionat compania naţional a petrolului din Venezuela, PDVSA, căreia i-au interzis să aibă legături comerciale cu entităţi americane şi i-au îngheţat bunurile din străinătate.


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează