Confidenţialitate


VENEZUELA: Nicolas Maduro, reales preşedinte


VENEZUELA: Nicolas Maduro, reales preşedinte

La capătul unui scurtin contestat atât pe plan intern, cât şi extern, Nicolas Maduro a fost reales, duminică, în funcția de preşedinte al Venezuelei, anunță Agerpres, citând Reuters.

Prezenţa la urne a fost de doar 46%, faţă de 80% la precedentele alegeri prezidenţiale, organizate în 2015.

De data aceasta, principalele forţe de opoziţie au făcut apel la boicot.

Nicolas Maduro a ajuns preşedinte în 2013, fără a fi ales, după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, şi se proclamă continuator al doctrinei socialist-populiste cunoscute sub numele de “chavism”.

Pe plan internaţional, Statele Unite şi grupul de la Lima – o alianţă de 14 state din America Latină şi Caraibe – au anunţat dinainte că nu recunosc scrutinul, deoarece este nedemocratic; opoziţia venezueleană nu a avut posibilitatea de a înscrie un candidat unic cu şanse reale, din cauza termenului prea scurt în care au fost organizate alegerile anticipate.

Puternic afectată de prăbuşirea preţului la ţiţei din 2014, Venezuela, care obţine 96% din venituri din petrol, suferă de o lipsă de devize care a aruncat-o într-o criză acută.

În cinci ani, PIB a scăzut cu 45%, potrivit FMI, care anticipează pentru 2018 o contracţie economică de 15% şi o inflaţie de 13.800%.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, despre guvernul Niculescu: „Este clar un guvern PSD când vorbim de voință politică, vopsit cu câteva…

Premierul Luca Niculescu și echipa de miniștri au depus jurământul de învestitură la Palatul Cotroceni: „nu va fi…

Covasna: Muzeul „Steaua Roșie”, care reconstituie viața în comunism, inaugurat la Sfântu Gheorghe. Acces gratuit în perioada 23–25…

Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat…

PNL avertizează PSD „să nu împingă din nou țara pe un drum greșit” : „Din acest moment, răspunderea…

Premierul Luca Niculescu, primele declarații după învestirea Guvernului: „Ne apucăm imediat de treabă. Prima ședință de guvern va…

Guvernul Niculescu a fost învestit de Parlament. S-au înregistrat 280 de voturi favorabile instalării Executivului. Premierul Luca Niculescu:…

Constanța: Percheziții DNA la Confort Urban, firma Primăriei. Legătura cu dosarul procurorilor cercetați pentru mită și șantaj |…

Agheasmă, busuioc și tămâie pentru Luca Niculescu, oferite în Parlament de liderul grupului PACE. Cum a reacționat premierul…

Peste 51.000 de elevi învață să mănânce sănătos și să protejeze mediul, într-un program susținut de chefi cu…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează