Confidenţialitate



Vasul de croazieră Carnival Triumph a ajuns în port


Luni, a fost un incendiu la motorul vasului cu peste 4 mii de pasageri la bord. Timp de 5 zile, oamenii s-au plâns de condiţiile precare de pe vas.

Motorul principal al vasului Carnival Triumph a luat foc dar incendiul a fost stins repede. Totuşi, nava de croazieră nu a putut înainta, cu aceeaşi viteză, aşa că a durat 5 zile ca să ajungă într-un port.

Pentru că doar generatorul mai funcţiona, curentul electric trebuia economisit: toaletele, apa erau rationalizate, la fel şi mâncarea. Mulţi pasageri s-au plâns de această situaţie: aerul condiţionat nu funcţiona din acelaşi motiv, şi au dormit pe punte pentru că era prea cald în camere.

Alţi pasageri au fost înţelegători şi în pofida situaţiei, au lăudat membrii echipajului pentru că au avut grijă de ei.

Când vasul a ajuns în port, pasagerii erau nerăbdători să coboare. Procedura a durat totuşi 5 ore, fiind 4 mii de oameni.

Paza de coastă a deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului de la motor.

Toţi cei peste 4 mii de pasageri vor primi banii înapoi, credit pentur încă o croazieră, şi bilete de avion pentur a ajunge înapoi acasă.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează