Confidenţialitate


VASLUI: Copiii ajunși în comă alcoolică la spital – internaţi într-un centru social


VASLUI: Copiii ajunși în comă alcoolică la spital – internaţi într-un centru social

Cei trei copii de 8, 4 şi respectiv 3 ani, care au ajuns, miercuri seară, la spital, cu intoxicaţie alcoolică au fost internaţi într-un centru social din Bârlad.

În urmă verificărilor făcute de autorități la familia copiilor, au mai fost gășiţi trei copii, care au fost, de asemenea, luaţi din familie.

Toţi cei şase fraţi urmează să fie daţi în plasament la asistenţi maternali profesionişti.

Trei fraţi de 8, 4 şi respectiv 3 ani din comună Voineşti au ajuns, miercuri seară, intoxicaţi cu alcool la Spitalul de Urgenţă ‘Elena Beldiman’ din Bârlad.

Fetiţa în vârstă de 8 ani a fost transportată la spital de un echipaj cu medic, ea fiind găsită căzută în stradă.

Ulterior, familia a solicitat din nou ambulanţa pentru ceilalţi doi copii, care au fost şi ei preluaţi în comă alcoolică şi duşi la spitalul din Bârlad pentru evaluare.

Din primele cercetări, copiii ar fi consumat vişine din vişinata băută de părinţi.

Poliţia s-a autosesizat în acest caz şi a demarat o serie de verificări, urmând să decidă dacă părinţii se fac vinovaţi de comiterea vreunei infracţiuni.

Între timp toți cei șase copii ai familiei au fost preluați de autorități.


Ultimele stiri
Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…

Bulgaria ridică o parte din sancțiunile asupra Rusiei pentru a face rost de componentele necesare centralei nucleare Kozlodui…

A fost publicată lista oficială a celor 23 de jucători care fac parte din lotul României pentru meciul…

Israelul i-a scos temporar de pe lista țintelor sale pe ministrul iranian de externe și pe președintele Parlamentului…