Confidenţialitate


Vaslui: au fost deschise 54 de puncte de prim ajutor pentru caniculă. Unde pot merge oamenii pentru apă și ajutor medical


Vaslui: au fost deschise 54 de puncte de prim ajutor pentru caniculă. Unde pot merge oamenii pentru apă și ajutor medical

Sursa foto: Shutterstock

Un număr de 53 de puncte de prim ajutor și distribuire a apei potabile sunt disponibile în județul Vaslui pe perioada caniculei, potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. 

În municipiul Vaslui au fost amenajate 20 de astfel de puncte, amplasate în mai multe zone ale orașului. La Bârlad, cetățenii au la dispoziție 13 locații, iar la Huși funcționează 16 puncte, majoritatea în farmacii. În orașele Murgeni și Negrești sunt organizate câte două puncte unde oamenii pot primi apă potabilă și, la nevoie, asistență medicală de primă urgență.

„Pentru a veni în sprijinul locuitorilor județului care se află în spații deschise în perioada de caniculă, inclusiv al persoanelor vulnerabile, au fost organizate puncte de prim ajutor și distribuire a apei potabile, în special în zonele intens circulate. Le recomandăm cetățenilor să țină cont de sfaturile medicilor și să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare, mai ales între orele 11:00 și 18:00”, au transmis reprezentanții DSP Vaslui.

Autoritățile sanitare recomandă, de asemenea, consumul de alimente proaspete, cumpărate din magazine dotate cu instalații frigorifice funcționale, precum și de fructe și legume proaspete. Sunt indicate alimentele cu un aport caloric redus și un conținut ridicat de apă.

Totodată, populația este sfătuită să evite activitățile desfășurate în aer liber care implică un efort fizic intens. Dacă deplasările în timpul amiezii nu pot fi evitate, este recomandată purtarea unor haine lejere, deschise la culoare, și protejarea capului.

Județul Vaslui se află sub avertizare Cod Galben de caniculă. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada 25-29 iunie valul de căldură se va extinde și se va intensifica la nivelul întregii țări.

Vineri, canicula va afecta vestul și nord-vestul, sâmbătă se va extinde în centru și sud, iar duminică va cuprinde toate regiunile. Disconfortul termic va crește treptat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități mai întâi în zonele de câmpie, apoi și în cele de deal.


Ultimele stiri
Cutremur Columbia: Peste 130 de oameni și-au pierdut viața, aproape 500 au fost răniți | AUDIO

Căsuțe pentru pisicile comunitare din Arad. Primăria le va oferi gratuit asociațiilor de proprietari | AUDIO

Radu Miruță, vizită la unităţile de producţie ale Otokar şi Rheinmetall de la Mediaș: „Este un lucru sănătos…

Nivelul Dunării continuă să scadă. Apele Române recomandă noi lucrări de dragare. Ar fi nevoie să plouă două-trei…

Atacul asupra ambulanței din Cluj: cum a dus dezinformarea despre „ambulanța care răpește copii” la violență. Sociolog: „Trebuie…

Columbia: Cel puțin 50 de oameni au murit după ce un cutremur cu magnitudinea 7,4 a lovit vestul…

Președintele interimar al CNA, după incidentul de la Cluj: „Instituțiile din România ar trebui să se comporte în…

Proteste în București, la opt ani de la violențele din 10 august. Dosarul riscă să se prescrie în…

Nicușor Dan a sesizat CCR în legătură cu modificările aduse legii integrității. Care sunt principalele obiecții

Nicușor Dan îi cheamă marți pe liderii partidelor la Cotroceni pentru legea salarizării unitare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează