Confidenţialitate


Vasile Dîncu, ministrul Apărării, are Covid: „Nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper că va fi ultima noastră întâlnire”


Vasile Dîncu, ministrul Apărării, are Covid: „Nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper că va fi ultima noastră întâlnire”

Ministrul Apărării Naționale, vasile Dîncu, a anunțat, joi, că are Covid-19 și se află în izolare, începând de miercuri.

„Se spune că marile întâlniri ale vieții sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puțin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie viețile de aproape 2 ani.

L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, așadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire.

Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanță, am suspendat doar întâlnirile față în față și audiențele.

Nu am simptome, mă simt foarte bine și sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naționale și din Guvernul României.

Să ne revedem sănătoși!”, a postat Vasile Dâncu, pe pagina personală de Facebook.

Autor: Narcis Roșioru

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Klaus Iohannis, după anunțul făcut de Pentagon: Această contribuție semnificativă reprezintă o demonstrație fără echivoc a solidarității SUA


Ultimele stiri
Alexandru Munteanu, vicepreședintele USR Dâmbovița, reținut de DIICOT în dosarul implicării în exporturi ilegale către Belarus | AUDIO

Nicuşor Dan: O prezenţă AUR la guvernare ar afecta relaţia României cu partenerii | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Nicușor, mai tare decât nea Nicu

De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează