Confidenţialitate


Vânătoarea de la Balc – măsuri de siguranță privind pesta porcină


Vânătoarea de la Balc – măsuri de siguranță privind pesta porcină

Marea vânătoare de la Balc, de pe domeniul lui Ion Țiriac se ține și în acest an, cu toate că în zona domeniului deținut de milioanrul român au fost cazuri de pestă porcină africană.

Autoritățile spun că s-au luat mai multe măsuri de siguranță și că nu vor exista probleme de nici un fel – transmite corespondentul Europa FM, Cătălin Suciu.

Pesta porcină africană identificată chiar lângă domeniul deținut de Ion Țiriac nu-i sperie pe miliardarii Europei, care au început deja să ajungă la Oradea pentru celebra partidă de vântoare organizată în fiecare an la Balc.

Condițiile de desfășurare sunt, însă, diferite, după ce județul Bihorul a intrat sub codul roșu al focarelor de pestă porcină. Mistreții, mai ales, sunt considerați vinovați pentru răspândirea viruslului în fermele oamenilor.

Evenimentul de la Balc a primit aprobare din partea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor.

Institutția spune că s-au luat mai multe măsuri de siguranță, iar mistreții uciși vor fi verificați la fața locului de o echipă sanitară, mai ales că în anii trecuți, carnea de vânat ajungea în așezămintele de bătrâni din județ.

Evenimentul are loc pe parcursul a trei zile. O parte din invitaţii lui Ion Ţiriac au aterizat joi seara la Oradea la bordul avioanelor personale sau închiriate în regim charter, iar alţii au ales să aterizeze la Debreţin, în Ungaria.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează