Confidenţialitate


Vaccinul Oxford-AstraZeneca ar putea fi aprobat de UE săptămâna aceasta | AUDIO


Vaccinul Oxford-AstraZeneca ar putea fi aprobat de UE săptămâna aceasta | AUDIO

Vaccinul dezvoltat de compania AstraZeneca în parteneriat cu Universitatea Oxford ar putea fi aprobat, vineri, de Agenția Europeană a medicamentului.

Dar această veste e așteptată pe fondul tensiunilor între Astra-Zeneca și Comisia Europeană.

Comisia Europeană este nemulţumită de numărul dozelor de vaccin pe care le poate furniza compania farmaceutică AstraZeneca şi continuă negocierile pentru a se asigura că va fi livrată cantitatea stabilită.

„Este o problemă privind aprovizionarea”, anunţă Comisia Europeană într-un comunicat publicat pe site-ul instituției, în care se arată: „vinerea trecută, AstraZeneca a informat în mod surprinzător că intenţionează să furnizeze mult mai puţine doze în următoarele săptămâni decât era stabilit şi se anunţase”.

„Acest nou program nu este acceptabil pentru Uniunea Europeană”, arată Executivul European, care subliniază: Uniunea Europeană a prefinanţat dezvoltarea vaccinului şi producţia şi vrea să vadă rezultatul, vrea să ştie exact câte doze au fost produse de AstraZeneca, unde exact şi dacă sau cui au fost furnizate.

Oficialii europeni au apreciat că răspunsurile oferite de companie nu au fost până acum satisfăcătoare și au cerut onorarea în totalitate a contractului care prevede un total de 300 de milioane de doze de vaccin livrate Uniunii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Sonia Teodoriu

Ultimele stiri
Sanda Nicola: Majoritatea liberalilor au înțeles că nu mai există viitor lângă PSD. Opoziția e fragilă. Ce spune…

Prima rectificare bugetară din 2026: Sănătatea primește cele mai multe fonduri. Ce ministere pierd bani | AUDIO

Zece marinari sirieni, blocați de luni de zile în portul Constanța. Cer să fie lăsați să plece, unii…

Dispută între Consiliul Județean Constanța și DSU privind elicopterele de intervenție pe mare. Ce spune Raed Arafat |…

București: Nou Centru pentru tratarea tuberculozei, inaugurat la Institutul „Marius Nasta”. Investiția se ridică la 100 de milioane…

Polițiștii i-au cerut noului ministru de Interne salarii mai mari și actualizarea normei de hrană, printre altele. Ce…

Christine Lagarde pleacă de la conducerea Băncii Centrale Europene. Ar urma să ajungă la șefia Forumului Mondial Economic…

Guvernul va aproba vineri prima rectificare bugetară. Precizările făcute de ministrul Finanțelor  | AUDIO

ASF a aprobat normele pentru plata pensiilor private din Pilonul II. Când se va aplica noua lege |…

Singurul lucru care ar trebui să te sperie de Halloween este să ratezi campania de Black Friday la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează