Confidenţialitate



Urs în vizită, noaptea, la Zoo Târgu Mureș| A fost instalată o cușcă pentru prinderea animalului, iar Grădina Zoologică rămâne deschisă pentru vizitatori


Urs în vizită, noaptea, la Zoo Târgu Mureș| A fost instalată o cușcă pentru prinderea animalului, iar Grădina Zoologică rămâne deschisă pentru vizitatori

În Târgu Mureș, de câteva nopți, un urs vine în vizită la Grădina Zoologică. A omorât 3 căprioare până acum, spun cei de la Zoo.

Aceștia ne asigură însă că locul e sigur pentru vizitare în timpul zilei, deoarece animalul și-a făcut apariția doar noaptea.

Localnici, dar și internauți au trimis mesaje și au cerut închiderea Grădinii Zoologice până la prinderea ursului.

Florentina Mihăiță:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În imaginile publicate de Grădina Zoologică din Târgu Mureș, ursul apare sărind un gard și pândind o lebădă pe lac, iar în altă înregistrare video, se observă că e noapte, iar ursul se plimbă pe aleile de la Zoo.

Din păcate, a omorât deja 3 căprioare, ne-a spus Korondi Kinga, purtătoarea de cuvânt a Grădinii Zoloogice

“Acest urs a apărut spre seară, după ce se închide Grădina Zoologică. Trebuie știut că este o grădină foarte mare, deci are 40 de hectare. Apare, reapare, mai intră în tufiș. Noi avem obligația să sunăm la jandarmerie, constată și, în rest, nu prea avem ce să facem. Ieri noapte, a omorât o căprioară și azi-noapte încă două. Acuma am mutat căprioarele”, a spus Korondi Kinga.

Grădina Zoologică nu va fi închisă, deși mai multe persoane au cerut acest lucru prin mesaje publicate pe Facebook. Unii au sugerat să fie montate garduri electrice.

“Monitorizăm încontinuu să nu fie prezență de urs. Trebuie să vă spun că sunt foarte mulți (n.r. oameni) în grădină, fac foarte mare gălăgie, acum nu-i imposibil, dar nu se poate să fie urs în grădină”, mai spune purtătoarea de cuvânt a Grădinii Zoloogice din Târgu Mureș.

O primă măsură luată de cei de la Zoo în colaborare cu autoritățile locale a fost montarea unei cuști pentru capturarea ursului.

”S-a întrunit comisia de intervenție, sperăm că se rezolvă în curând această problemă, va fi prins ursul și mutat sau ce se decide la comisie. Cușca deja este pusă în care să-l prindem. Deocamdată nu intră în ea. Trebuie să prindă curaj să intre în ea, să ia din momeală și după aceea poate fi prins”, a afirmat Korondi Kinga.

Dacă ursul va fi zărit la Zoo și în timpul zilei, vizitele nu vor mai fi permise, mai spune Korondi Kingo. Acesta precizează că reprezentanții Grădinii Zoologice pot interveni cu tranchilizante dacă animalul apare în zonele în care sunt vizitatori.

Korondi Kinga: ”Sigurața oamenilor este mai presus decât orice altceva. Noi avem și arme de tranchilizare, dacă ar fi cazul, dar nu se pune problema.”

(Video și fotografii: Zoo Târgu Mureș)


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”