Confidenţialitate


Urmează-ți Visul | Roberta: “Vreau să mă țin de școală, pentru că frații mei nu au avut parte de asta” | AUDIO


Urmează-ți Visul | Roberta: “Vreau să mă țin de școală, pentru că frații mei nu au avut parte de asta” | AUDIO

Roberta și-a pierdut mama la vârsta de 6 ani, iar la 10 ani a ajuns într-un centru de plasament. Acum are 14 ani și e convinsă că educația, dansul și determinarea o pot ajuta să își decidă singură soartă în anii ce vin.

“Îmi place foarte mult dansul. Este o pasiune foarte, foarte mare pentru mine. E o plăcere, sinceră să fiu. Când întru în sala de dans, uit toate supărările. Mă simt liberă. Ca și cum aș zbura”, mărturisește Roberta.

Roberta s-a apucat de dansuri în toamna lui 2018, după ce a aflat că o fată care locuiește în același centru de plasament merge la cursuri de street dance.

“- Păi, hip hop, break dance, street dance. Îmi plac și cele românești. Am făcut mai multe feluri de dans. – Până acum, ai participat la concursuri? – Da. Chiar în 2019, de Crăciun. – Și cum s-a terminat? – Am luat locul 1. – Și în 2020, cum ați făcut antrenamente? – Au fost momente în care profesorul se filma și ne trimitea pe grupul de Whatsapp. Și apoi, noi învățăm pașii și îi trimiteam să vadă”, spune Roberta.

Concursurile și antrenamentele s-au reluat între timp, dar Roberta nu merge încă la sală din cauza unei entorse. Antrenorul ei este Laurențiu Găvan.

“- Prin dans, noi facem și educație. Proiectul dintre Trouble Dance Company și Policy Center exact așa s-a numit: “Educație prin Dans”. – Cum anume faci educație prin dans? – Păi, ca să participi trebuie în primul rând să ai note bune la școală și să nu ai absențe. Toată chestia asta este urmărită de cineva de la Policy… – E regulă! Dacă nu ai note bune, nu… – Nu. Cine nu se ține de școală, nu are ce să caute la dans și la alte activități”, a recunoscut antrenorul Laurențiu Găvan.

Și în cazul Robertei, notele sunt chiar foarte bune.

“- Tu ești în clasa a 6-a? – Da. Pe primul semestru am terminat cu 8,35 și acum aștept să-mi vină și media pe semestrul doi. – Până acum, până în clasa a 6-a, ai luat vreun premiu? – În a 5-a. Premiul întâi, dar nu mă preocupă așa tare. Sunt doar niște premii. Important e să învăț și să-mi văd de treaba mea. – Deci, nu neapărat nota, ci cât îți rămâne ție… – Exact! Nu vreau să mă laud. Vreau doar să-mi fac un viitor. – Și așa, ție ce materii îți plac? – Matematica. Matematica mă ajută la șah. – La ce? – La șah!

Fiecare mutare trebuie calculată. Dacă nu o calculezi, partenerul îți poate da șah mat. – Mă gândesc că așa e și în viață… – Da! Fiecare mutate și vorbă trebuie gândită și calculată. – De cât timp faci șah? – De aproape 5 ani. – Și, hai, zi-mi că ai participat și la concursuri… – Da! Am luat locul 1 timp de ani. La fete, faza pe sector. – Și matematica în cel fel te ajută la dans? – Păi, și pașii sunt calculați! – Hai, zău!? – Dacă eu îți spun ție să faci un pas la 80 de grade, să zicem, îi calculezi sau îi lași așa? Nu ai știi cum să-i faci!”, spune Roberta.

Pe lângă faptul că merge la școală cu drag și că e genul de copil care împrumută cărți de la bibliotecă, Roberta mai știe că fără educație, șansele de a te realiza în viață sunt foarte mici. Și mai știe că e bine să înveți din greșelile tale, dar încă și mai bine din greșelile altora.

“- Vreau să mă țin de școală, pentru că frații mei nu au avut parte de asta. Unul are 7 clase, altul 6. – Și sunt mai mari ca tine, înțeleg. – Da. 22 și 29 de ani. Sunt mai mari și nu le-a plăcut școala. Cel mare lucrează într-o spălătorie auto. Celălalt în construcții. Și ei mereu îmi spun să mă țin de școală și îmi arată palmele lor: “Uită-te cum arată! Vrei să ajungi ca noi? Ține-te de școală!”, mărturisește Roberta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Urmează-ți visul! O campanie Europa FM realizată cu ajutorul DEDEMAN


Ultimele stiri
Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București. Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi plasat în…

Alba: Patru copii, bătuți și înfometați de părinți. Minorii ar fi fost obligați să cerșească | AUDIO

Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează