Confidenţialitate


Uraganul Sally se dezlănțuie în sudul SUA


Uraganul Sally se dezlănțuie în sudul SUA

Uraganul Sally a lovit, orele trecute, coastele de sud ale Statelor Unite.

Mii de oameni au fost evacuaţi din regiunile joase, amenințate de inundații catastrofale.

Rafalele de vânt depășesc 160 km/oră.

Porturile, şcolile, magazinele şi birourile sunt închise.

Vaste regiuni au rămas fără electricitate în statele Alabama şi Florida.

Sezonul uraganelor din Oceanul Atlantic va fi atât de aglomerat în acest an, încât meteorologii vor epuiza toate numele pe care le utilizează de obicei pentru a boteza furtunilor. Pentru a doua oară în istorie, Organizaţia Meteorologică Mondială va utiliza şi litere din alfabetul grecesc, precum Alpha, Beta, Gamma, Delta, Epsilon sau Zeta.

Săptămâna aceasta au fost emise avertismente pentru cinci cicloane în Atlantic, o situaţie care nu s-a mai petrecut decât o singură dată în istorie.

Începând din 1953, pentru uşurinţa comunicării cu marinarii şi nu numai, este folosită o listă cu 21 de denumiri potenţiale în ordine alfabetică pentru desemnarea uraganelor.

Iniţial, toate numele de pe această listă erau feminine, dar acum acestea alternează cu cele masculine.

Meteorologii rotesc listele odată la şase ani, ceea ce înseamnă că numele din anul 2019 vor mai fi utilizate din nou abia în 2025.

Ultima dată când a fost nevoie să se recurgă la litere din alfabetul grecesc a fost în sezonul din 2005, care a inclus şi devastatorul uragan Katrina.


Ultimele stiri
Un avion a aterizat de urgență pe Aeroportul Otopeni, după ce s-a ciocnit cu mai multe păsări în…

Programul de guvernare, depus de Siegfried Mureșan la Parlament: reducerea numărului de parlamentari, eventuala reducere a TVA la…

Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează