Confidenţialitate


Uraganul Matthew: 1000 de morți în Haiti și 17 în Statele Unite


Uraganul Matthew: 1000 de morți în Haiti și 17 în Statele Unite

Haiti a început să își îngtroape morții în gropi comune, în timp ce holera se extinde în sud-vestul insulei devastat de furtună.
Uraganul, cel mai puternic care a lovit Caraibele în ultimul deceniu a provocat ploi torenţiale şi rafale de vânt cu viteze de până la 233 de kilometri pe oră.

Bilanţul oficial transmis de Agenţia pentru Protecţie Civilă este de 336 de morţi – un număr mult mai mic decât cel real, pentru că oficialii trebuie să meargă în fiecare sat pentru a confirma numărul deceselor

În localitatea Jeremie, autoritățile sunt nevoite să îngroape morții în gropi comune, deoarece cadavrele începeau să se descompună.

 

În Haiti există pericolul iminent al înmulţirii cazurilor de holeră, astfel că prioritatea Guvernului este să trimită apă, mâncare şi medicamente miilor de oameni refugiaţi în adăposturi.

Holera provoacă diaree puternică şi poate duce la deces în câteva ore, dacă nu este tratată. Se transmite prin apa contaminată şi are o perioadă scurtă de incubare, ceea ce duce la epidemii masive în scurt timp.

 

Uraganul Matthew a ucis 17 persoane și în patru state americane: 7 in Carolina de Nord, 5 in Florida, 3 in Georgia și alți 3 în Carolina de Sud.

 


Ultimele stiri
Legea care interzice agresorilor sexuali să lucreze cu persoane vulnerabile, promulgată de președintele Nicușor Dan

Mircea Lucescu, înaintea meciului România-Turcia din barajul pentru Cupa Mondială 2026: Vom face tot posibilul să merităm această…

Neamț: Patru oameni și-au pierdut viața, iar trei au fost răniți în accidentul produs pe DN 15D, în…

Camera Deputaților a adoptat ordonanța de urgență care reglementează activitatea lucrătorului casnic. Deputat PNL: Acordă beneficii celor care,…

Va supraviețui guvernul Bolojan? Consultantul politic Valeriu Turcan: „Coaliția se află în pragul destrămării”. PSD este nemulțumit că…

Stil și durabilitate în curtea școlii și cum găsești pantofi fete care să reziste la joacă și activități…

Cum se schimbă moda atunci când confortul devine primul criteriu de stil (P)

A fost desemnată Aroma Anului de înghețată. Se numește „Melody” și este o combinație cremoasă de ricotta, fistic…

Regizoarea Ada Lupu Hausvater este noul director al Teatrului Național din București | AUDIO

Piața Victoriei. România intră într-o combinație periculoasă: criză economică, tensiune politică și instabilitate externă. Invitat este consultantul politic…