Confidenţialitate


UPDATE Stare de urgență în Paris: Franța a închis frontierele


UPDATE Stare de urgență în Paris: Franța a închis frontierele

Președintele francez, Francois Hollande, a făcut o primă declarație în urmă cu puțin timp, în urma atentatelor teroriste produse simultan în această seară în Paris.

Au fost mai multe explozii şi incidente armate în zona stadionului național “Stade de France”, unde avea loc un meci amical între echipele de fotbal ale Franţei şi Germaniei. Peste 100 de persoane și-au pierdut viața în atac.Bilanţul victimelor este în creştere.

În paralel, au fost semnalate cel puţin trei incidente armate în zonele Fontaine au Roi, Charonne şi Bataclan. O luare de ostatici într-un teatru și un atentat armat într-un bar. Incidentele sunt în desfășurare.

Au fost luate primele măsuri de securitate, fiind închise toate frontierele pentru ca nimeni să numai poată intra sau ieși din Franţa.

Președintele Francois Hollande: “Circulaţia va fi interzisă. Am instaurat starea de urgență pe teritoriul întregii țări şi am decis închiderea frontierelor. Este o probă teribilă faptul că suntem asaltaţi, nu ştim cine sunt aceşti terorişti, trecem printr-un moment extrem de dificil. Va trebui să dăm dovada de solidaritate în faţa terorii. Franţa trebuie să dea dovada de fermitate. Ceea ce teroriştii vor este sa ne faca sa ne fie frica. Trebuie să ne mobilizam toate fortele si să îi invingem pe teroristi.”


Ultimele stiri
Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează