Confidenţialitate


UPDATE: Premierul îl trimite pe ministrul Energiei, la mina Lupeni, unde 3 mineri sunt blocați


UPDATE: Premierul îl trimite pe ministrul Energiei, la mina Lupeni, unde 3 mineri sunt blocați

Premierul Mihai Tudose i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să se deplaseze la Mina Lupeni, unde trei mineri sunt dați dispăruți în subteran, în urma unei surpări care a avut loc joi după-amiază, spune corespondentul Europa FM, la Valea Jiului.

Cei trei mineri dați dispăruți în subteranul minei Lupeni în urma prăbușirii tavanului galeriei au fost identificați de salvatorii minieri, dar încă nu s-a ajuns la ei. Salvatorii aud, dincolo de zona prăbușită, zgomot și vocile a doi dintre mineri, însă nu au reușit să comunice cu aceștia.

Viorel Stancu, directorul general al CEH spune că echipa de salvatori minieri a ajuns la locul unde s-a prăbușit galeria și chiar a auzit zgomote în spatele zonei respective, în fapt vocile a doi dintre mineri. Nu au reușit însă să și comunice cu aceștia. Directorul CEH susține că zona în care s-a prăbușit galeria se întinde pe o distanță de câțiva metri și deocamdată nu se poate aprecia în cât timp se va ajunge la minerii blocați. Poate dura o oră sau chiar mai multe. Prăbușirea galeriei a avut loc la sectorul doi în subteranul minei, în timp ce minerii munceau în abataj la demontarea unor stâlpi de susținere. În acel loc de muncă lucra o echipă formată din 11 mineri, iar 8 dintre ei au reușit ca să iasă la suprafață.


O echipă din cadrul Complexului Energetic Hunedoara și din conducerea minei vor stabili cauzele și împrejurările accidentului.

La poarta minei s-au adunat mai mulți oameni, rude și prieteni ai minerilor, care sunt îngrijorați de soarta acestora. Tot aici așteaptă și mai multe ambulanțe și medici pregătiți pentru a le acorda îngrijiri medicale minerilor.

 


Ultimele stiri
Ploi şi vânt în întreaga ţară, până miercuri la prânz | Precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la…

Alegeri în Brazilia: Lula da Silva câştigă un al patrulea mandat | Flavio Bolsonaro vrea anularea scrutinului

INDAGRA & INDAGRA FOOD 2026: 2 summituri internaționale, conferințe și tehnologii aplicate în agricultură și industria alimentară

Kimi Antonelli, învingător în Marele Premiu al SUA şi tot mai aproape de titlul mondial

Sărbătoare în Serbia, după victoria istorică a mișcării studențești în fața lui Aleksandr Vučić, la alegerile parlamentare anticipate

Bulgaria: Preşedinta Iliana Iotova câştigă primul tur al alegerilor prezidenţiale

Argeş: Un pompier care participa la stingerea unui incendiu, rănit de localnicii care au devenit agresivi | AUDIO

Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează