Confidenţialitate


Uniunea Europeană va redeschide complet granițele pentru pentru persoanele vaccinate anti-Covid


Uniunea Europeană va redeschide complet granițele pentru pentru persoanele vaccinate anti-Covid

Liderii Uniunii Europeane au convenit asupra redeschiderii complete a granițelor pentru persoanele vaccinate împotriva COVID-19, anunță agenția France Press.

Decizia vine după ce 40% din populația adultă a blocului comunitar s-a imunizat dar și după eșecul discuțiilor dintre Consiliul și Parlamentul Uniunii.

Comisia Europeană a anunțat că statele membre recomandă permiterea călătoriilor pentru persoanele vaccinate împotriva Covid.

În plus, se vor emite noi reguli de siguranță sanitară în turism astfel încât această industrie să poată funcționa în această vară la capacitate cât mai mare.

„Consiliul recomandă țărilor membre să ridice restricțiile, în special pentru cei vaccinați. Consiliul va extinde recomandarea și pentru țările care nu sunt în Uniunea Europeană, dar care au o situație epidemiologică bună și unde sunt permise călătoriile pe baza noilor criterii aprobate azi”, a declarat Christian Wigand, unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.

Certificatul de vaccinare în limba engleză ar trebui să fie recunoscut de toate statele membre, din luna iunie.

În România, autoritățile au declarat că sunt în grafic cu pregătirile pentru descărcarea certificatului de pe o platformă digitală.

 


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu