Confidenţialitate


Unii foști parlamentari USR nu au vrut să renunțe la pensia specială. Nu au demisionat înainte de finalul mandatului


Unii foști parlamentari USR nu au vrut să renunțe la pensia specială. Nu au demisionat înainte de finalul mandatului

Nu toți parlamentarii USR din legislatura trecută au demisionat din parlament pentru a nu beneficia de pensia specială.

Mai mult, unul dintre cei care nu au respectat decizia partidului a cerut deja să i se plătească acest venit, el fiind beneficiar de încă o pensie specială.

Este vorba despre șase foști parlamentari în total, dar numai patru dintre ei au mandate complete de patru ani și, prin urmare, vor putea solicita pensia specială.

Singurul care a fost exclus din partid, din cauză că nu a demisionat înainte de finalul mandatului, este fostul deputat Adrian Prisnel. El a invocat nulitatea mandatului imperativ, motivându-și gestul prin faptul că unui parlamentar nu i se poate impune ce să facă.

Alți trei foști parlamentari care au refuzat să facă front comun cu colegii lor și să demisioneze din forul legislativ au plecat din USR singuri, înainte de a fi excluși.

Este cazul senatorilor George Dircă și Dan Lungu și al deputatului Dumitru Lupescu.

Lupescu este în vârstă de 71 de ani, așadar nu mai trebuie să aștepte vârsta de pensionare pentru a beneficia de pensia specială de la Parlament. De altfel, a și cerut deja să i se plătească această pensie.

Dumitru Lupescu va primi o pensie specială în cuantum de aproximativ 5.000 de lei pe lună doar pentru cei patru ani petrecuți în Parlament. De asemenea, Lupescu își va putea cumula pensia specială de parlamentar cu cealaltă pensie specială, de militar. El a lucrat în Ministerul Apărării și este locotenent colonel în retragere.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Cristian Citre

Ultimele stiri
Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…

Politehnica Bucureşti organizează, sâmbătă, examen de preadmitere

ANM: Vânt puternic şi ploi în întreaga ţară, în zilele următoare; la munte se depune strat consistent de…

Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…