Confidenţialitate


UNGARIA: Noi obligaţii de înregistrare a datelor în sistemul de colectare a taxelor de drum


UNGARIA: Noi obligaţii de înregistrare a datelor în sistemul de colectare a taxelor de drum

Şoferii camioanelor care tranzitează Ungaria vor fi obligaţi, începând din 3 februarie, să introducă în sistemul de colectare a taxelor de drum HU-GO informaţii precum marca, anul fabricaţiei sau certificatul de înmatriculare al vehiculului, în vederea verificării încadrării în norma de poluare, atrage atenţia Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit MAE, societatea “National Toll Payment Services” (NTPS) Plc., în cadrul sistemului HU-GO, care oferă posibilitatea de plată a taxei rutiere a autovehiculelor de marfă care depăşesc greutatea maximă admisă de 3,5t, a iniţiat un program de dezvoltare al cărui scop este depistarea încadrărilor necorespunzătoare în categoriile de poluare, ajungându-se astfel la dezvoltarea verificării şi modernizarea încasării taxei rutiere.

Elementele individuale ale programului vor fi introduse în mod continuu şi gradual, măsurile conexe urmând a deveni integrale cel mai curând în a doua jumătate a anului 2019. “În prima etapă va avea loc încadrarea în baza de date unitară şi verificată a categoriei de poluare a autovehiculelor de marfă, apoi va urma introducerea setării, respectiv verificării automate şi electronice a categoriei de poluare, care va completa metoda de verificare prin oprirea la faţa locului, aplicată de organele desemnate pentru verificarea taxei rutiere”, precizează ministerul.

În prezent se realizează etapa de încărcare cu date a programului. Pe pagina HU-GO.hu toţi utilizatorii au posibilitatea să furnizeze datele de înregistrare de tip nou (marca, anul fabricaţiei, seria şasiului, certificatul de înmatriculare). Începând din 3 februarie, aceste informaţii trebuie furnizate în mod obligatoriu în sistemul HU-GO de către clienţii care înregistrează un autovehicul cu indicativ al unei ţări străine sau care modifică datele unui autovehicul deja înregistrat.

Ulterior, încărcarea datelor va trebui realizată în cazul tuturor clienţilor HU-GO ale căror date solicitate nu sunt disponibile în mod corespunzător. Informaţiile solicitate în decursul încărcării datelor sunt necesare pentru dovedirea corectitudinii încadrării în categoria de poluare.

După validarea de către NTPS Plc. a datelor încărcate, cel mai devreme în a doua jumătate a anului, va putea începe în Ungaria verificarea mai intensă, de tip nou, a veridicităţii încadrării în categoria de poluare şi, pe lângă aplicarea amenzii, sistemul HU-GO va corecta în mod automat, cu informarea clientului, categoria de poluare furnizată greşit sau, în cazul clienţilor care îşi îndeplinesc obligaţia de încărcare a datelor, va obliga autovehiculul în discuţie la plata unei taxe rutiere corespunzătoare celei mai nefavorabile categorii de poluare, în concordanţă cu directiva Eurovigneta. În asemenea cazuri, clienţii vor plăti taxa rutieră pentru categoria de poluare cea mai nefavorabilă până când îşi îndeplinesc, în privinţa autovehiculului de marfă în discuţie, obligaţia de încărcare corectă a datelor, adaugă MAE.

În decursul dezvoltării sistemului, societatea NTPS Plc. oferă transportatorilor în toate cazurile o perioadă de graţie corespunzătoare, precum şi posibilitatea de pregătire pentru cunoaşterea şi aplicarea noilor măsuri şi servicii.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Budapesta +3613847689, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Budapesta: +36305356912.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://budapesta.mae.ro, http://www.utinform.hu şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în “App Store” şi “Google Play”), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.


Ultimele stiri
În California, pedeapsa cu moartea a fost înlocuită cu închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării conditionate. Sunt vizați…

Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone la Tulcea

Victorie importantă pentru Universitatea Craiova în Conference League, 2-0 cu KF Egnatia

Papa Leon al 14-lea, turneu apostolic în America de Sud. Va vizita Uruguay, Argentina și Peru | AUDIO

Două noi ameninţări cu bombă au vizat aeronave care urmau să aterizeze pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” Otopeni.…

Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează