Confidenţialitate


Unde rămân închise școlile și marți și în ce județe se reiau cursurile


Unde rămân închise școlile și marți și în ce județe se reiau cursurile

Marți, cursurile se vor relua integral în Bucureşti şi în judeţele Giurgiu, Harghita şi Ilfov.

În urma deciziei luate la nivel local, în judeţul Tulcea şcolile şi grădiniţele îşi vor suspenda activitatea în totalitate şi în cursul zilei de mâine.
În alte 9 judeţe se impune încă întreruperea parţială a activităţii şcolare.
Situaţia cursurilor suspendate în aceste judeţe se prezintă astfel:

– Brăila (şcolile din mediul rural şi din oraşele Făurei, Ianca şi Însurăţei)

– Buzău (o unitate de învățământ)

– Călăraşi (6 unităţi de învăţământ)

– Ialomiţa (19 unităţi de învăţământ)

– Galaţi (toate unităţile de învăţământ din mediul rural)

– Vaslui (unităţile de învăţământ din mediul rural şi din orașul Murgeni)

 – Constanţa (32 de unităţi de învăţământ)

– Vrancea (6 unităţi de învăţământ)

– Dâmboviţa (9 unităţi de învăţământ).

În mai multe unități de învățământ din județul Constanța nu se învață nici marți. Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a emis o hotărâre privind suspendarea cursurilor pentru marţi în 30 de unităţi de învăţământ preuniversitar din următoarele localităţi: Deleni, Adamclisi, Ion Corvin, Băneasa, Dobromir, Lipniţa, Galiţa, Ostrov, Oltina, Aliman, Hârşova, Ciobanu, Saraiu, Ghindăreşti, Horia, Topalu, Vulturu, Crucea, Siliştea, Mihai Viteazu, Istria, Săcele, Vadu, Independenţa, Dumbrăveni, Cerchezu, Bărăganu, Osmancea, Ciobăniţa, Chirnogeni şi Peştera.

Inspectorul şcolar general al ISJ Galaţi, Mioara Enache, a declarat, luni după-amiază, că nu se vor ţine cursuri nici marţi în unităţile de învăţământ din mediul rural din judeţul Galați, având în vedere starea drumurilor.

Şi în judeţul Vaslui, cursurile vor fi suspendate şi marţi în toate unităţile de învăţământ din mediul rural, din cauza viscolului şi a temperaturilor scăzute.

Autorităţile au decis, luni după-amiază, să menţină închise toate cele peste 600 de grădiniţe şi şcoli din judeţ, inclusiv pe cele din oraşul Murgeni.

Totodată, elevii care fac naveta din mediul rural la liceele din Vaslui, Bârlad, Huşi şi Negreşti vor putea lipsi de la cursuri, urmând ca absenţele să le fie motivate, au anunţat oficialii Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui.

Se opresc ninsorile, vine gerul

Agenţia Naţională de Meteorologie avertizează că vremea va fi deosebit de rece, geroasă dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor ţării, începând de astăzi, de la ora 23.00, până joi, la ora 10.00.

În sudul, estul şi centrul ţării vor fi temperaturi maxime preponderent negative, iar dimineaţa şi noaptea va fi ger, cu minime de -15….-10 grade, iar izolat în Muntenia, Oltenia şi sud-estul Transilvaniei se vor înregistra valori termice în jurul a -20 grade.

La noapte şi în prima parte a zilei de marţi, în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei, temporar, vântul va mai avea intensificări, cu viteze de 45…50 km/h, izolat peste 60 km/h în zona litorală, spulberând zăpada depusă în zilele precedente.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează