Confidenţialitate


Un stadion care va putea găzdui competiții europene va fi ridicat la Hunedoara. Constructorul arenei va fi desemnat într-o lună | AUDIO


Un stadion care va putea găzdui competiții europene va fi ridicat la Hunedoara. Constructorul arenei va fi desemnat într-o lună | AUDIO

În cel mult o lună se va cunoaște câștigătorul licitației pentru construirea unui stadion de peste 10.000 de locuri la Hunedoara. S-au depus șase oferte. Vechiul stadion are 64 de ani. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Corvinul Hunedoara a fost revelația Cupei României în sezonul 2023 – 2024, pe care a și câștigat-o, deși evoluează în Liga a doua la fotbal. Compania Națională de Investiții (CNI) va construi la Hunedoara un nou stadion, însă procedura de licitație, începută încă din vara anului trecut, nu este finalizată.

Președintele CNI, Mihaela Pătrășcoiu, a declarat pentru Europa FM că aceasta va fi încheiată în cel mult o lună, pentru că ofertele sunt acum în evaluare financiară, după care va fi desemnat câștigătorul. Apoi, va exista acel termen legal de 10 zile pentru contestații, iar după acesta va fi încheiat contractul. În final, va fi semnat un memorandum.

Şase firme au depus oferte pentru proiectarea şi execuţia noului stadion, care ar urma să aibă peste 10.100 de locuri, practic o arenă clasificată în categoria 4 a UEFA – eligibilă pentru organizarea unor competiții europene de nivel ridicat.

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Citește și: Au fost puse în vânzare biletele pentru meciul echipei naționale cu Lituania din Liga Națiunilor UEFA. Copiii sub 14 ani vor avea acces gratuit în sectoarele dedicate familiilor | AUDIO 


Ultimele stiri
Sondaj IMAS: Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova susțin aderarea la UE. 40% se opun integrării europene | GALERIE…

Cristian Tudor Popescu critică decizia lui Nicușor Dan de a-i interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la Cotroceni: „o…

Italia: Cel puțin 300 de școli au fost evacuate după o amenințare cu bombă transmisă prin e-mail. Poliția…

Bulgaria: Un șofer român de camion a fost reținut după dublul carambol de pe autostrada Trakia. 12 oameni…

Facturile la energie ar putea crește în această iarnă. Furnizorii au lansat deja oferte de peste doi lei/kWh,…

România în Direct. Ce a devenit Nicușor Dan?

Asociația pentru Protecția Pacienților îl critică pe ministrul Sănătății după controalele din bucătăriile spitalelor: „Domnul Rogobete face lambada,…

Moțiunea AUR împotriva ministrului Finanțelor a picat în Senat. Alexandru Nazare respinge acuzațiile privind „gaura la buget” |…

Precizări de la SRI după ce un grup de hackeri afiliat Serviciului Federal de Securitate al Rusiei a…

Corul Madrigal în turneul național de Crăciun (P)



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează