Confidenţialitate


Un nou miting în Piața Victoriei, la o săptămână de la protestul diasporei


Un nou miting în Piața Victoriei, la o săptămână de la protestul diasporei

Demonstranţi s-au adunat în faţa sediului guvernului din Piaţa Victoriei după ce, în mediul online, a apărut un apel la un protest tăcut, care sa marcheze momentul în care – vinerea trecuta – s-a dat ordinul de intervenție a Jandarmeriei asupra mulțimii.

Iniţiatorii manifestaţiei aşteaptă cel puțin 452 de manifestanţi cu măști, acesta fiind numărul oficial al răniţilor din seara de 10 august.

În zonă au fost mobilizate câteva echipaje de jandarmi. Sunt prezenți și  agenţi de la Poliţia Rutieră.

Amintim,  s-au depus până acum 238 de plângeri și au fost realizate 106 audieri în cazul violențelor petrecute vineri, 10 august, în Piața Victoriei.

Datele apar într-un comunicat de presă al Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

În același document, procurorul general al României Augustoin Lazăr avertizează asupra pericolului generat de atacurile de pe unele canale media la adresa procurirolor care instrumentează dosarele aflate în atenţia opiniei publice.

Parchetul Militar a prelungit programul şi în weekend pentru depunerea plângerilor. Protestatarii care au participat la mitingul din 10 august sunt aşteptați şi mâine şi duminică, între orele 9.00 şi 14.00.

 


Ultimele stiri
George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…

Parlamentul înființează Comisia Mykonos-Nordis. Vor fi anchetate zborurile unor politicieni PSD, ale unor judecători CCR și oameni de…

Galați: Anchetă penală după ce o femeie a murit la câteva minute de la externarea din Spitalul Județean…

Trei cetățeni pakistanezi, declarați indezirabili în România pentru 10 ani. SRI spune că se aflau în proces de…

Ludovic Orban: „Nicușor Dan este un președinte care și-a bătut joc de alegătorii care i-au acordat încrederea” |…

Piața Victoriei. Invitat este Mihai Jurca, fostul șef al Cancelariei prim-ministrului Ilie Bolojan



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează