Confidenţialitate


Un mort și 4 răniți, la San Francisco, după ce un vehicul a intrat într-un grup de persoane


Un mort și 4 răniți, la San Francisco, după ce un vehicul a intrat într-un grup de persoane

Un şofer a intrat cu un vehicul într-un grup de persoane la San Francisco, omorând un om şi rănind alţi patru, au anunţat autorităţile, primele informaţii indicând că incidentul a pornit de la o altercaţie, informează site-ul agenţiei Reuters.

Şoferul a fugit de la locul faptei, fiind arestat ulterior, a declarat Robert Rueca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei din San Francisco.

Cinci persoane au fost transportate de urgenţă la Spitalul General Zuckerberg din San Francisco.

Una dintre persoanele rănite a decedat, o alta este în stare critică, iar alte trei sunt în stare serioasă sau moderată, a declarat un purtător de cuvânt al instituţiei medicale.

Poliţia a refuzat să ofere detalii privind cauza incidentului, însă autorităţile au anunţat iniţial că incidentul, care s-a produs miercuri, ar fi pornit de la o altercaţie.

Cotidianul San Francisco Chronicle a relatat că victimele ar fi încercat să fure vehiculul folosit în incident.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează