Confidenţialitate


Un militar, după moartea camarazilor din camion: “Am stat 4 ore ținând în brațe copilul unui coleg”


Un militar, după moartea camarazilor din camion: “Am stat 4 ore ținând în brațe copilul unui coleg”

Pe blogul Ministerului Apărării Naționale,  un militar român povestește prin ce emoții a trecut  alături de copilul unui coleg decedat, după tragicul accident de joi, când un camion militar s-a prăbușit într-o prăpastie.

Trei militaru au murit, ei fiind înmormântați duminică.

Alți 9 sunt și acum internați.

Redăm mai jos textul, publicat la câteva ore după accident.

“Azi noapte a fost greu…

…am stat patru ore ținând în brațe copilul unui coleg, sub cerul mai frumos ca niciodată, așezați pe iarba necosită, lângă o remorcă de YMS pe care scria simplu: “MYSU”!…

…Și am aflat cât de mult îi plăcea tatălui său că el cânta la clarinet, cât de mândru era tatăl său că el învață atât de bine.

Mi-a spus că tatăl său “băga vițelul dintr-un pumn în conservă”, mi-a spus cât de mult îl iubeşte, mi-a spus cât de mult regretă că au apărut pepeni de ceva vreme şi ei doi nu au mâncat împreună unul.

Ne-am promis unul altuia că, din noaptea aceea, vom fi cei mai buni prieteni, am făcut schimb de telefoane, mi-a promis că va continua să cânte la clarinet şi că va învăța şi mai bine, şi mai mult!

Am promis, şi eu, privind în ochii lui frumoşi apoi către cerul plin de stele, că îi voi fi aproape toată viața.

În cele patru ore cât am stat îmbrățişati am şi plâns împreună, am şi râs un pic, am stabilit că e bine că nu are calculator performant, am ales împreună ce trebuie să citească vara aceasta.

Nu m-a întrebat nimic, doar dacă vreau să facem împreună o rugăciune pentru proprietarul remorcii din spatele nostru!

Am vrut! 🙁

Copilul acesta mă va urmări toată viața!”

În urma morții sublocotenentului (post-mortem) Mihai Ionuţ Toma, a sublocotenentului (post-mortem) George-Emilian Catană și a sublocotenentului (post-mortem) Petre Cristian Toader , Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti a deschis un dosar penal privind accidentul din judeţul Argeş.

Toţi militarii erau de la Batalionul de Vânători de Munte de la Câmpulung Muscel.

Potrivit Ministerului Apărării, “nn autocamion având la bord 13 militari din cadrul Batalionului 30 Vânători de Munte a fost implicat într-un accident de circulaţie joi, 29 iunie, în jurul orei 21.55, în apropiere de localitatea Valea Urdei, judeţul Argeş. Autocamionul, care era ultimul dintr-o coloană de patru vehicule militare, care se deplasau dinspre Cincu spre Câmpulung, s-a răsturnat în afara carosabilului”.

Foto: Ministerul Apărării Naționale.

 


Ultimele stiri
Pregătiri pentru CM de Fotbal 2026. Patru câini roboți vor ajuta poliția mexicană în timpul unor intervenții, pentru…

Avocatul Poporului avertizează asupra accesului dificil sau inexistent al copiilor la consiliere psihologică. Lipsa de sprijin a autorităților…

Stare de urgență în Curtea de Argeș, după ce în apa din rețeaua de distribuție a fost găsită…

Vâlcea: Amendă de 13.000 de lei pentru un bărbat care a filmat momentul în care își forța calul…

Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…