Confidenţialitate


Un medic și o asistentă de la Spitalul de Arși din București, acuzați de ucidere din culpă


Un medic și o asistentă de la Spitalul de Arși din București, acuzați de ucidere din culpă

Medicul și asistenta puși sub acuzare  s-au ocupat de o pacientă care a murit după ce i s-a făcut o transfuzie de sânge greșită.

Femeia avea 68 de ani și a ajuns în noaptea de 13 spre 14 iunie la Spitalul de Arsuri din București, după ce fusese mușcată de un câine la nivelul antebrațelor.

Medicii au spus că era în șoc hemoragic, așa că au decis să îi facă o transfuzie de sânge. Numai că în loc de sânge din grupa A, i-au administrat sânge din grupa B. La scurt timp starea femeii s-a agravat și după o săptămână a murit.Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Arși, Adrian Stănculea a recunoscut că au existat unele greșeli, dar a precizat că nu din cauza transfuziei a murit femeia.

”În noaptea aceea, s-au întâmplat niște vicii de procedură și pacienta a primit o grupă de sânge care nu trebuia să se primească greșit. Evenimentul a fost descoperit, s-au luat toate măsurile necesare. Pacienta a mai fost la noi în spital încă șapte zile, i s-au făcut ședințe de dializă. A decedat cam la șapte zile distanță, dar după părerea mea de medic, nu este legat de accidentul transfuzional” – a spus Adrian Stănculea.

Medicul și asistenta care erau de gardă ar fi determinat greșit grupa de sânge a femeii. Ei au fost amendați cu 1600 de lei de Direcția de Sănătate Publică pentru nerespectarea protocoalelor de lucru, iar acum sunt urmăriți penal pentru ucidere din culpă. – au confirmat procurorii de la Parchetul Tribunalului București.

Ancheta a scos la iveală și că unitatea de transfuzii a Spitalului de Arși din București funcționa de peste un an fără autorizație de funcționare.


Ultimele stiri
Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…

Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru presupusa corupere a alegătorilor prin TikTok, înaintea alegerilor prezidențiale din 2024 |…

Belgia: Ciocniri între polițiști și manifestanți la protestele împotriva austerității din Bruxelles | AUDIO

Șantierul Naval Mangalia, cumpărat de compania germană Rheinmetall cu 138 de milioane de euro. Radu Miruță: unitatea va…

Bistrița-Năsăud: Zimbru de aproape 800 de kilograme, găsit mort și decapitat într-o pădure. Poliția a deschis un dosar…

Cele două tablouri furate de la Muzeul Renoir din Cagnes-sur-Mer au fost recuperate la o lună după spargere



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează