Confidenţialitate


Marea Neagră: Un dragor maritim, avariat în explozia unei mine de război


Marea Neagră: Un dragor maritim, avariat în explozia unei mine de război

Dragorul maritim “Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a suferit, joi seară, avarii uşoare în urma exploziei unei mine marine, în Marea Neagră, la peste 40 de kilometri distanţă de portul Constanţa, fără a se înregistra victime, anunță Statul Major al Forţelor Navale.

Cei 75 de militari ai echipajului nu au fost în pericol, flotabilitatea navei nu a fost afectată. O altă navă militară a plecat pentru a acorda asistenţă şi a remorca dragorul avariat până în portul Constanţa, precizează un comunicat transmis de SMFN.

Dragorul maritim “Locotenent Dimitrie Nicolescu” a ajuns, joi, în jurul orei 17,45, în raionul în care se afla, în derivă, mina marină raportată de nava GSP “Falcon”.

Conform procedurilor operaţionale pentru aceste intervenţii, la bordul navei a fost ambarcată o echipă de scafandri EOD, cu o şalupă specializată în cercetarea şi colectarea de informaţii despre obiectul care reprezintă un pericol pentru navigaţie, în scopul neutralizării acestuia.

“Condiţiile hidrometeorologice din raionul maritim în care se afla mina de război s-au înrăutăţit, după ajungerea dragorului maritim în raion, din cauza intensificării vitezei vântului (10-12 m/s), marea având gradul 4 (val cu înălţimea de 1,5 – 2 m). Această situaţie nu a permis lăsarea ambarcaţiunii EOD la apă şi executarea misiunii”, se arată în comunicat.

SMFN arată că, deşi au fost luate măsuri de siguranţă la lăsarea întunericului, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, nava a fost lovită de mina marină, care a fost purtată în derivă de furtună. Deflagraţia a produs o gaură de apă de mici dimensiuni, situată la limita liniei de plutire a navei, în zona pupa (partea din spate a navei), precizează sursa amintită.

“Nu sunt victime sau răniţi în urma producerii exploziei, cei 75 de militari ai echipajului navei nu sunt în pericol, flotabilitatea navei nu este afectată, iar la bord nu sunt avarii majore. Imediat după explodarea minei, echipajul navei a acţionat pentru astuparea găurii de apă şi pentru limitarea efectelor produse de intrarea apei de mare în compartimentul pupa”, se mai spune în comunicat.

Din ordinul şefului Statului Major al Forţelor Navale, nava maritimă cu scafandri “Grozavul” a plecat din portul Constanţa, pentru a acorda asistenţă şi pentru a remorca dragorul maritim avariat până în portul Constanţa.

Dragorul maritim “Locotenent Dimitrie Nicolescu” (DM-29) a ieşit din portul Constanţa, joi, 8 septembrie, în jurul orei 13.15, pentru a executa o misiune de intervenţie asupra unei mine de război, care se afla în derivă, la o distanţă de aproximativ 25 mile marine (46 km), în direcţie NE faţă de intrarea în portul Constanţa.

După declanşarea agresiunii armate a Federaţiei Ruse în Ucraina, aceasta este cea de-a treia mină de război care a ajuns în zona de responsabilitate a Forţelor Navale Române. De la începutul războiului până în prezent, în partea de vest a Mării Negre au fost distruse 28 de mine marine, dintre care trei mine de Turcia, două de România, una de Bulgaria şi 22 de Ucraina, precizează SMFN.


Ultimele stiri
Grupul parlamentar „Pace – Întâi România” a depus o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ninel Peia l-a…

Grecia: Consecințele furtunii Byron în sud-estul Greciei. Străzi inundate și drumuri blocate în Atena. Școlile au fost închise…

Centrala electrică de la Brazi a fost repornită, însă funcționează la capacitate redusă. Ivan: „Suntem pregătiți pentru a…

România în Direct. Alegerile din București. Cine poate repara orașul? | VIDEO

Secţiile Unite ale Curții Supreme sesizează CCR cu privire la proiectul de lege privind pensiile magistraților

STUDIU: 65% dintre români se așteaptă la cheltuieli mai mari de Crăciun față de anul trecut | AUDIO

Furnizarea apei va fi reluată în județul Prahova în următoarele zile, anunță prefectul județului. DSP a prelevat probe…

Israel a primit aprobarea pentru a participa la ediția din 2026 a concursului Eurovision. Patru televiziuni publice anunță…

Ungaria: Viktor Orban anunță creșterea cu 11% a salariului minim în 2026 | AUDIO

Statele Unite permit tranzacţiile cu benzinăriile Lukoil din afara Rusiei până la sfârşitul lunii aprilie