Confidenţialitate


Un diplomat al Rusiei la ONU a demisionat. „Nu mai pot fi părtaș la această ticăloșie!”, a transmis acesta


Un diplomat al Rusiei la ONU a demisionat. „Nu mai pot fi părtaș la această ticăloșie!”, a transmis acesta

Unul dintre consilierii misiunii diplomatice a Rusiei la Organizația Națiunilor Unite a demisionat. „Nu mi-a fost niciodată atât de ruşine de ţara mea”, a transmis diplomatul într-o scrisoare care a devenit publică.

„Nu mai pot fi părtaș la această ticăloșie!”, a adăugat Boris Bondarev, consilier al misiunii diplomatice a Rusiei în cadrul Organizației Națiunilor Unite.

Într-o scrisoare postată pe contul său de Linkedin, diplomatul spune că a părăsit misiunea diplomatică luni.

Agenţia ONU pentru Refugiaţi a transmis că, accentuat de actualele conflicte armate, numărul persoanelor forţate să fugă din calea violenţei, a încălcărilor drepturilor omului şi a persecuţiilor a depăşit, pentru prima dată în istorie, pragul de 100 de milioane.

Pe lângă Ucraina, pe listă se mai află Afganistan, Myanmar, Etiopia, Burkina Faso, Nigeria şi Republica Democrată Congo.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu