Confidenţialitate


Un cuplu a demisionat și a vândut totul ca să călătorească în jurul lumii cu pisica lor – GALERIE FOTO


Un cuplu a demisionat și a vândut totul ca să călătorească în jurul lumii cu pisica lor – GALERIE FOTO

Un cuplu din Statele Unite și-a vândut toate bunurile, a cumpărat o barcă și își trăiește propriul vis din 12 august, 2011. Matt și Jessica Johnson, ambii în vârstă de 32 de ani, și-au părăsit joburile – de manager de vânzări auto, respectiv specialist în facturare – pentru a naviga în lumea întreagă. Cei doi au vizitat până acum 16 țări, inclusiv Bahamas, Jamaica, Peru și Cuba. Pisica lor Georgie, care știe și să înoate, călătorește împreună cu ei din 2012.

“Vieţile noastre urmau visul tipic american. Mergi la şcoală, te căsătoreşti, îţi cumperi o casă, începi o carieră”, au povestit cei doi pentru Daily Mail. “Prea mult timp ne-am petrecut toate weekendurile în faţa televizorului fără să facem vreodată ceva productiv sau plăcut. Ne-am dat seama că asta trebuia să se schimbe.”

Aventura celor doi a început în vara anului 2007, în timpul unei excursii pe lacul Michigan din Statele Unite. Jessica a povestit că Matt privea bărcile cu pânze şi spunea că i-ar plăcea să încerce aşa ceva într-o zi, întrebând-o: “Putem să cumpărăm o proprietate sau să cheltuim banii pe o barcă cu pânze, care crezi că ar fi mai bine?” În cele din urmă Matt şi Jessica au hotărât că ar prefera să îşi petreacă verile pe apă.

“Ne-am vândut casa în iunie 2011… când ne-am dat seama că voiam să fim plecaţi mai mult timp, posibil 4-5 ani şi să mergem mult mai departe. În iulie am demisionat amândoi, ne-am vândut maşinile şi eram gata să începem viaţa pe mare.”

 

Cuplul l-a adoptat pe Georgie în 2012 şi s-a adaptat perfect, spun ei, la viaţa pe mare. Pisicii “îi place să stea pe punte și să privească peștii de pe marginea bărcii când suntem ancorați.”

FOTO: Facebook

 


Ultimele stiri
Percheziții la Parchetul Curții de Apel Constanța într-un dosar de corupție. Doi procurori sunt vizați

ANRE va introduce un sistem de evaluare pentru furnizorii de energie și gaze. Consumatorii vor putea lăsa recenzii…

Ce măsuri poate lua ANRE pentru blocarea „băieților deștepți” din energie. Șeful instituției, George Niculescu: Cea mai mare…

Plutonierul care l-a văzut pe băiețelul de cinci ani, căutat timp de două zile la Sebeșu de Sus:…

Amenzi mai mari pentru gălăgie și muzică la volum ridicat. Camera Deputaților a adoptat legea | AUDIO

Donald Trump a ajuns în China. Discuțiile cu liderul Xi Jinping vor viza, printre altele, comerțul și conflictele…

Concluziile summitului B9. Secretarul general al NATO: „Rusia rămâne amenințarea directă a NATO. Nu putem lăsa garda jos”…

Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între Mirabela Grădinaru și Olena Zelenska, în ziua summitului B9 | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…