Confidenţialitate

Un copil de 13 ani a murit înecat în râul Bistrița

Tragedie, azi-noapte, la Bacău, unde un copil de 13 ani a murit înecat în apele rîului Bistrița, în zona Insulei de Agrement. Un al doilea copil, de 10 ani, a fost scos la limită din apele râului de pompieri și a ajuns la spital.

Alarma s-a dat în jurul orei 3 noaptea, cînd un apel la 112 a anunțat că doi copii sunt în apele Bistriței, în zona insulei de agrement. Potrivit unor surse de presă, în zonă erau mai multe persoane, unul dintre martori fiind cel care a sunat la numărul unic de urgență, fără însă să intervină cineva.

Mai multe echipaje de pompieri, inclusiv scafandri,  au fost mobilizate la fața locului, iar primul a fost scos din apele rîului un copil în vîrstă de 10 ani. Acesta era conștient și a fost dus imediat la spital. Al doilea copil, de 13 ani, era inconștient cînd a fost scos din apele râului, iar medicii i-au aplicat manevre de resuscitare. Eforturile lor au fost zadarnice, decesul acestuia fiind pronunțat la spital.

Deocamdată, nu se știe cum au ajuns cei doi copii în apele rîului la o oră atât de târzie. Polițiștii au preluat cercetările și urmează să stabilească exact cum s-a produs tragedia.