Confidenţialitate


Un buzoian a găsit un cap de broască într-o pâine – VIDEO


Un buzoian a găsit un cap de broască într-o pâine – VIDEO

Descoperire șocantă a unui localnic din comuna buzoiană Smeeni. Acesta a descoperit într-o pâine un cap de broască. Bărbatul a sesizat Protecția Consumatorului Buzău în acest caz, iar apoi s-a sesizat și Direcția Sanitar Veterinară Buzău.

Firma de panificație din Buzău este verificată acum de autorități.

Comisarul-şef al Protecției Consumatorilor Buzău, Nicuşor Dinulescu, a declarat că verificările la fabrica de pâine din Buzău vin după ce instituţia a primit o fotografie în care apare un corp străin într-o bucată de pâine.

“Bărbatul respectiv ne-a trimis pe mail o fotografie în care apare ca fiind ceva în pâine, el susţine că e o broască, însă noi nu avem de unde şti clar în acest moment că lucrurile sunt întocmai aşa. Facem verificări şi tragem concluziile ulterior”, a declarat Nicuşor Dinulescu, citat de News.ro.

Bărbatul a declarat că a cumpărat pâinea de la un magazin din Smeeni. Potrivit acestuia, el stătea la masă cu soția și cu copilul lor de trei ani în momentul în care au descoperit un corp străin în pâine.

“Am cumpărat o pâine de 80 de bani,  am venit acasă, m-am aşezat la masă, am mâncat, la un moment dat soţia a realizat că în pâine e ceva, m-am uitat mai atent, am realizat că e o broască, un gândac ceva. Apoi mi-am dat seama că e un cap de pui de broască, n-am întâlnit aşa ceva niciodată în pâine.”, a delcarat Doru Tudorache pentru știridebuzau.ro.

Bărbatul a trecut și la glume: ”Dacă mama m-ar fi făcut cu vreun italian probabil că aş fi mâncat şi eu broaşte, dar poate, cine ştie, mă reprofilez acum. Soţia nici nu mai vrea să vadă forma de pâine, darmite s-o mănânce”.

 

 


Ultimele stiri
Marco Rubio: Operațiunea SUA în Iran se va încheia în câteva săptămâni. Nu este nevoie de intervenție terestră

Iran: O uzină de procesare a uraniului, vizată de atacuri aeriene americano-israeliene

Radu Miruță respinge zvonurile privind 800 de militari americani răniți aduși la Baza Mihail Kogălniceanu: „Există interesul de…

Contul de e-mail al directorului FBI, spart de hackeri cu legături în Iran. Fotografii personale și documente, publicate…

Doctorul Mihaela Bilic, despre cum trebuie consumate fibrele: „În momentul în care începeți să mâncați integralele astea, faceți-o…

Președintele Nicușor Dan a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pentru 2026

Punct temporar de trecere a frontierei cu Serbia pentru bicicliști, de-a lungul canalului Bega | AUDIO

Polonia reduce TVA și accizele la combustibil pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu | AUDIO

România are pentru prima dată un cadastru al apelor. Va permite autorităților să intervină mai rapid în situații…

glo™ lansează Hilo și Hilo Plus în România, o nouă generație de dispozitive premium (P)