Confidenţialitate


Un bărbat a fost prins cu două permise de conducere false. Individul le cumpărase de pe internet


Un bărbat a fost prins cu două permise de conducere false. Individul le cumpărase de pe internet

Un român a fost prins, pe aeroportul din Cluj-Napoca, cu două permise de conducere false. Unul de Marea Britanie, iar altul de Germania. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, le-a spus polițiștilor de frontieră că a cumpărat actele de pe internet.

Acesta călătorea pe ruta Barcelona-Cluj Napoca. La controlul de frontieră polițiștii i-au mai cerut, pe lângă pașaport, un alt document prevăzut cu fotografie, având suspiciuni cu privire la identitatea persoanei.

Bărbatul le-a dat agenților un permis de conducere cu însemnele Regatului Unit. După verificări a reieșit că actul era fals. Ulterior, asupra sa a mai fost găsit un al doilea permis, cu însemnele Germaniei de această dată.

Nici al doilea act nu era autentic.

Le-a spus polițiștilor că a cumpărat cele două documente de pe internet în schimbul sumei de 250 de euro. Acum, este cercetat pentru fals în înscrisuri oficiale, transmite Poliția de Frontieră.


Ultimele stiri
Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…

Arad: Ce așteptări au oamenii în privința raportului agenției de rating S&P. „Se cam simte de junk. Economia…

Schimbare privind monitorizarea aerului. Românii pot afla din oră în oră nivelul poluării | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează