Confidenţialitate


Ultramaraton Autism24h: 150 de participanţi vor alerga 100 km acasă


Ultramaraton Autism24h: 150 de participanţi vor alerga 100 km acasă

150 de participanţi la Ultramaratonul Autism 24 de ore Marea Neagră vor alerga cel puţin 100 de km fiecare la el acasă, începând de sâmbătă de la ora 10:00, au anunţat organizatorii într-un comunicat.

Concursul – ajuns la ediția a patra – este dedicat strîngerii de fonduri pentru realizarea primei platforme online de terapie și suport emoțional pentru copiii cu autism.

„Platforma va fi prima resursă reală și practică pentru familiile copiilor cu autism din România. Există cărți, site-uri, cursuri, povești și o mulțime de resurse teoretice, dar nimeni nu a realizat o platformă unde să se prezinte demonstrativ familiilor lecții și materiale video practice de desfășurare a ședințelor terapeutice. Va reprezenta o resursă importantă pentru multe familii care nu-și permit mii de euro să plătească psihologi pentru a asigura copiilor o terapie corectă”, spune psihologul Adrian Gemănaru, organizatorul evenimentului Alerg24h.

Condițiile de terminare a concursului sînt să parcurgi o distanță de minim 100 de km și transmiterea video online, către organizator, a cursei.

Startul va fi dat sîmbătă 2 mai, la ora 10:00, în direct pe Facebook și YouTube, iar finișul va avea loc o zi mai tîrziu, la finalul celor 24 de ore de alergare. Participanţii își vor putea alege traseul de alergare cu condiția să îndeplinească condițiile legale pentru această perioadă.

Participanţii îşi vor putea alege traseul de alergare şi acesta poate fi în casă, pe bandă de alergare, pe terasă, pe acoperişul blocului, în curtea casei şi pe orice alt traseu care îndeplineşte condiţiile legale pentru această perioadă. Printre cele mai ciudate locuri care au fost alese deja de participanţi ca trasee de alergare sunt baia unui apartament de bloc, terasa apartamentului, garajul unei case, alergatul în jurul mesei din sufragerie, terasa blocului, iar un alergător şi-a amenajat un traseu între aragaz şi maşină de spălat.

Kit-ul de concurs pentru fiecare participant a fost livrat prin curierat la domiciliu şi conţine: medalie, mascota Autism24h şi diplomă evenimentului.

La startul competiţiei se vor afla cei mai buni ultramaratonişti din întreaga ţară, iar la eveniment vor participa şi români din întreaga Europa care vor alerga în izolare în Anglia, Spania şi Italia. Un caz mai special este al profesorului de matematică Dan Toropu din Suedia, care va alerga cele 24 de ore alături de prieteni şi apropiaţi într-un parc pe un traseu special amenajat pentru eveniment.

Sursa foto: Facebook AlergPentruAutism


Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)