Confidenţialitate


UE vrea să ia permisul şoferilor care au probleme cu somnul


UE vrea să ia permisul şoferilor care au probleme cu somnul

O directivă europeană prevede examene medicale suplimentare şi avize autorizate pentru candidaţii la permis sau pentru şoferii care-şi reînnoiesc permisul şi care suferă de apnee moderată sau severă în somn. România, dar şi celelalte state comunitare, sunt obligate ca până la sfârşitul anului să implementeze o nouă directivă europeană privind permisele de conducere.

Sună catastrofic, aşa, dar s-ar putea să fie mai complicat de aplicat decât ne imaginăm.

Ce este apneea în somn? O oprire involuntară a respiraţiei în timpul somnului, care poate avea loc de mai multe ori pe oră – opriri de câteva secunde sau chiar până la un minut.

Cu cât se întâmplă mai des, cu atât apneea e mai gravă. Care sunt efectele apneei? Somnolenţă pe parcursul zilei, nervozitate, lipsă de concentrare, depresie, oboseală etc.

Cercetările arată că apneea în somn în cazul şoferilor este un factor major de risc pentru producerea de accidente.

Ce stabilește directiva europeană?

Conform noilor reguli, autorităţile nu vor mai elibera sau reînnoi permisul de conducere candidaţilor sau şoferilor, fără obţinerea unui aviz autorizat care să ateste dacă suferă de apnee în somn. UE recomandă ca avizul medical în astfel de cazuri se fie reînnoit la intervale care nu depăşesc trei ani pentru conducătorii auto din grupa 1 (amatori) şi un an pentru conducătorii auto din grupa 2 (profesionişti).

Întrebarea e – cum află autorităţile că cineva are această problemă?

 

foto: wall-street.ro


Ultimele stiri
Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN

Liberalii decid, sâmbătă, cum vor vota la învestirea Guvernului Niculescu

Concluziile Consiliului European de toamnă. Nicușor Dan: Au fost cinci teme de discuție. Despre disputa privind viitorul buget…

Dr. Mihaela Bilic: „Nu există un zahăr mai sănătos decât altul”. De ce trebuie să reducem cantitatea consumată…

USR va vota împotriva învestirii Guvernului Niculescu. Dominic Fritz: „Nu vom gira o nouă guvernare în care românii…

Astra Film Festival începe la Sibiu. Peste 70 de documentare și 200 de evenimente, în programul ediției din…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează