Confidenţialitate


UE va investiga modul în care este administrată Formula 1


UE va investiga modul în care este administrată Formula 1

Formula 1, în atenția Uniunii Europene – oficialii europeni vor să investigheze modul în care este administrată competiția și sistemul de premiere din acest sport.

Cercetările vin în contextul în care două echipe au depus o plângere oficială în care reclamă posibile încălcări ale legii concurenței.

 

În plângerea depusă de echipele Sauber și Force India se menționează câteva probleme cheie: între altele, reclamanții sunt nemulțumiți de faptul că numai echipele mari au un cuvânt de spus în Grupul de strategie al competiției.

În plus, modul de împărţire a banilor ar avantaja clar echipele clasate în fruntea ierarhiei.

Modul de stabilire a regulilor este nedrept și ilegal – se arată într-un comunicat al Force India.

Dacă va ajunge la concluzia că plângerea este justificată, Uniunea Europeană ar putea impune schimbări în acest sport.

În urmă cu câteva luni, un parlamentar european sesiza anumite probleme în sistemul de organizare a competiției, însă spunea că numai echipele pot cere o investigaţie pe această temă.

Drepturile comerciale ale competiției sunt exploatate de Formula One Group, condus de omul de afaceri britanic Bernie Ecclestone.


Ultimele stiri
Dominic Fritz, reconfirmat președinte al USR. Seidler, legat de legea ANI: Ne așteptăm ca președintele Dan să folosească…

Județul Neamț, al cincilea la nivel național în ce privește cazurile de violență în familie. Polițiștii au intervenit…

Alexandru Nazare: Guvernul nu poate majora salariile și pensiile cât timp datoria publică depășește 60% din PIB |…

Prețurile globale ale alimentelor ar putea crește cu 11,8% în 2026. Estimările Oxford Economics | AUDIO

Sindicatul Liber amenință cu oprirea metroului dacă Ministerul Transporturilor nu achită la timp compensația prevăzută în contractul de…

Noua lege a salarizării, încă în dezbatere, nemulțumește CSM. Șeful Înaltei Curți ar putea avea un salariu mai…

Nicușor Dan îi cheamă, joi, la Cotroceni, pe liderii partidelor pentru discuții despre stadiul implementării proiectelor PNRR. Vor…

George Enescu, omagiat la 145 de ani de la naștere

Ministerul Energiei dezminte informația dată de fostul ministru Bogdan Ivan: Marii consumatori nu au primit notificări de deconectare.…

Iranul ar lua în calcul atacarea unor ținte militare americane din Europa, în cazul escaladării conflictului | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează