Confidenţialitate


UE, scandalizată după ce regimul de la Minsk a deturnat un avion în care se afla un critic de-al său


UE, scandalizată după ce regimul de la Minsk a deturnat un avion în care se afla un critic de-al său

Liderii Uniunii Europene au făcut apel ca regimul din Belarus să permită plecarea unui avion Ryanair, deviat şi forţat să aterizeze duminică la Minsk, şi să lase toţi pasagerii să îşi continue călătoria, spunând că este “o acţiune total inacceptabilă”, relatează Agepres, citând AFP.

“Guvernul din Belarus este responsabil de securitatea tuturor pasagerilor şi a aparatului de zbor. Toţi pasagerii trebuie să îşi poată continua imediat călătoria”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, în contextul în care Minskul l-a arestat pe opozantul Roman Protasevici, prezent în avion.

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel, au făcut de asemenea apel la Belarus să permită ca toţi pasagerii din avion să îşi continue călătoria.

Mai multe guverne europene au condamnat duminică arestarea de către autorităţile belaruse, pe aeroportul din Minsk, a lui Roman Protasevici, după ce acestea au forţat aterizarea avionului în care se afla opozantul şi care provenea de la Atena şi avea ca destinaţie Vilnius, capitala Lituaniei.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a calificat gestul drept “un act de terorism de stat”. El a scris pe Twitter că i-a cerut preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, ca UE să discute de luni despre “sancţiuni imediate” împotriva Belarusului, adăugând că arestarea opozantului “nu poate rămâne nepedepsită”.

Franţa a denunţat la rândul său “deturnarea” avionului de către autorităţile din Belarus şi a cerut “un răspuns ferm şi unit” al celor 27 de state membre ale UE.

“Deturnarea de către autorităţile belaruse a unui zbor Ryanair este inacceptabilă. Este indispensabil un răspuns ferm şi unit al europenilor”, a scris pe Twitter şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian.

De asemenea, Germania, prin vocea unui înalt oficial al Ministerului de Externe, a cerut “o explicaţie imediată” de la Belarus.

Anterior, preşedintele Lituaniei, Gitanas Nauseda, a spus că este vorba de un “act abject” din partea Belarusului. Lituania i-a acordat statut de refugiat lui Roman Protasevici.

Canalul de Telegram de opoziţie Nexta din Belarus a anunţat duminică faptul că unul dintre foştii săi colaboratori a fost reţinut după aterizarea de urgenţă la Minsk a avionului civil în care se afla şi care se îndrepta spre Vilnius, denunţând o nouă măsură de represiune din partea regimului preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

Roman Protasevici, 26 de ani, a fost reţinut pe aeroportul din Minsk după ce a coborât din avionul care provenea de la Atena şi avea ca destinaţie Vilnius, a explicat Nexta pe reţelele de socializare.

Conform acestei surse, avionul a fost deviat de pe traiectoria sa în urma unei “alerte cu bombă”. Serviciul de presă al preşedinţiei belaruse a precizat pentru Telegram că un avion de vânătoare MiG-29 a fost trimis de armată pentru a intercepta această aeronavă.

În noiembrie anul trecut, serviciile de securitate belaruse (KGB) l-au plasat pe Protasevici pe lista “persoanelor implicate în activităţi teroriste”.

Tânărul este un fost colaborator al Nexta, o instituţie media care a jucat un rol de prim-plan în marele val de contestare faţă de realegerea în 2020 a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Ioana Brustur Căpitanu

Ultimele stiri
Scenariile pentru viitorul Guvern. Adrian Zăbavă, analist politic: „Un guvern minoritar PNL-USR ar avea o viață extrem de…

Copilul de cinci ani dispărut în județul Sibiu, căutat de peste 24 de ore. Zeci de salvatori, drone…

Nicușor Dan și Karol Nawrocki, în ajunul Summitului B9: „Țările noastre își asumă cea mai mare responsabilitate pentru…

PNL și USR își coordonează strategia în Parlament, anunță liderul Senatului. Pe lista de priorități: PNRR, programul SAFE…

Avocatul Poporului a atacat la CCR OUG privind Programul SAFE. Motivele invocate | AUDIO

Festivalurile „Bujori în Matache” și „Bujori în Amzei”, între 15 și 17 mai în București. Vor avea loc…

Contractul pentru Spitalul Regional de Urgență Cluj se semnează marți la Guvern. Precizările fostului ministru al Sănătății  |…

Knock-out devine partener strategic al Federației Române de Arte Marțiale (P)

Cum asortezi sandalele de damă cu rochii de vară? 5 recomandări (P)

Catering premium Flavours pentru evenimente de networking: cum încurajezi interacțiunea prin meniu (P)