Confidenţialitate


UE și India au încheiat negocierile pentru un acord istoric de liber schimb. Vor fi reduse sau eliminate tarife vamale pentru mașini, produse farmaceutice și produse agro-alimentare


UE și India au încheiat negocierile pentru un acord istoric de liber schimb. Vor fi reduse sau eliminate tarife vamale pentru mașini, produse farmaceutice și produse agro-alimentare

Sursa foto: Shutterstock

Uniunea Europeană și India au încheiat negocierile pentru un acord de liber schimb istoric, cel mai mare acord de acest gen încheiat vreodată de către cele două părți. Astfel, vor fi reduse taxele vamale pentru autoturisme, piese auto, precum și pentru diverse produse agro-alimentare. Toate importurile din India vor trebui să respecte normele stricte ale UE în materie de sănătate și siguranță alimentară, subliniază Comisia Europeană.

Prin acest acord, exporturile europene de bunuri către India ar urma să se dubleze până în 2032, prin eliminarea sau reducerea tarifelor vamale pentru 96,6 % dintre acestea. Astfel, reducerile tarifare ar urma să genereze economii de aproximativ patru miliarde de euro pe an în ceea ce privește taxele vamale aplicate produselor europene.

 „UE și India scriu astăzi istorie, aprofundând parteneriatul dintre cele mai mari democrații din lume. Am creat o zonă de liber schimb cu două miliarde de locuitori, care va aduce beneficii economice ambelor părți”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Ce va însemna acordul comercial dintre UE și India pentru companiile europene

„India va acorda UE reduceri tarifare de care niciunul dintre ceilalți parteneri comerciali ai săi nu a beneficiat”, susține Comisia Europeană.

Cele mai semnificative reduceri de taxe vamale se vor aplica autoturismelor exportate de UE către India – de la 110% la 10%, iar tarifele pentru piesele auto vor fi eliminate complet în cinci până la zece ani, susține Comisia Europeană.

Vor fi eliminate și tarifele pentru utilaje, produse chimice și produse farmaceutice.

De altfel, UE și India comercializează deja bunuri și servicii în valoare de peste 180 de miliarde euro pe an, susținând aproape 800.000 de locuri de muncă în UE, potrivit Comisiei Europeane.

Reducerea tarifelor pentru produsele agroalimentare

Acordul elimină sau reduce și tarifele aplicate exporturilor de produse agroalimentare din UE.

De exemplu, tarifele aplicate de India vinurilor vor fi reduse de la 150 % la 75 % la intrarea în vigoare a acordului și, în cele din urmă, la niveluri de până la 20%, precizează Comisia Europeană.

Tarifele aplicate uleiului de măsline vor scădea de la 45 % la 0% în decurs de cinci ani, iar tarifele aplicate produselor agricole precum pâinea și produsele de patiserie, vor fi eliminate în proporție de până la 50%.

„Sectoarele agricole sensibile din Europa vor fi protejate pe deplin, deoarece produse precum carnea de vită, carnea de pui, orezul și zahărul sunt excluse de la liberalizare în acord”, subliniază Comisia Europeană.

Totodată, toate importurile din India vor trebui să respecte în continuare normele stricte ale UE în materie de sănătate și siguranță alimentară.

Comisia Europeană trebuie să prezinte în continuare Consiliului European propunerea sa de semnare și încheiere a acordului. Odată adoptat de Consiliu, UE și India pot semna acordurile. După semnare, acordul necesită aprobarea Parlamentului European și decizia Consiliului privind încheierea acestuia pentru a intra în vigoare. Odată ce India ratifică, de asemenea, acordul, acesta poate intra în vigoare.

UE și India au lansat pentru prima dată negocierile pentru un acord de liber schimb în 2007

UE și India au lansat pentru prima dată negocierile pentru un acord de liber schimb în 2007. Discuțiile au fost suspendate în 2013 și apoi reluate în 2022. Cea de-a 14-a și ultima rundă formală de negocieri a avut loc în octombrie 2025, urmată de discuții intersesionale la nivel tehnic și politic.

Odată cu reluarea negocierilor privind acordul de liber schimb, UE și India au lansat și negocieri pentru un acord privind indicațiile geografice și un acord privind protecția investițiilor. Negocierile pentru aceste acorduri sunt încă în curs.


Ultimele stiri
Autoritatea Electorală Permanentă desființează aproape 170 de posturi pentru a se conforma reformei administrației publice centrale și locale…

Turcia: A treia rachetă iraniană a fost doborâtă de sistemele de apărare NATO

Patru militari americani au murit în timpul unei operațiuni asupra Iranului. Avionul de realimentare în care se aflau…

România în Direct. Tu știi ce mai fac părinții tăi? | VIDEO

Autoritățile americane investighează două incidente grave petrecute în Michigan și Virginia: O mașină a intrat într-o sinagogă, iar…

Peste 1000 de baze sportive și tabere de tineret, în stare avansată de degradare, vor fi transferate în…

Prețurile biletelor de avion s-au dublat în unele cazuri, după creșterea semnificativă a prețului kerosenului | AUDIO

Două mesaje Ro-Alert în Tulcea, în mai puțin de două ore: MApN a semnalat atacuri cu drone rusești…

SUA suspendă pentru 30 de zile sancțiunile asupra petrolului rusesc, pe fondul scumpirilor cauzate de războiul din Orientul…

Noi scumpiri la pompă în această dimineață. Litrul de motorină standard se apropie de pragul de nouă lei…