Confidenţialitate


UE cere explicații de la Pfizer cu privire la întârzierile de livrare a vaccinurilor anti-Covid


UE cere explicații de la Pfizer cu privire la întârzierile de livrare a vaccinurilor anti-Covid

UE cere explicaţii de la Pfizer cu privire la întârzierile în livrarea vaccinurilor COVID-19. Toate statele membre au primit mai puțin decât fusese contractat.

În România, de exemplu, a ajuns doar 50% din numărul de doze programate pentru săptămâna aceasta. Diferența va fi alocată gradual până la finalul lui martie.

Anterior, însă, atât Pfizer cât şi Comisia Europeană au anunţat că nu vor mai fi întârzieri, după ce, în cursul acestei săptămâni, Pfizer a redus, la jumătate, volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra unor state membre ale Uniunii Europene, inclusiv către România.

Situaţia este similară în Polonia. Guvernul ceh se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni, astfel că a decis să încetinească programul de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel.

Totodată, Italia a anunțat recent că vrea să dea în judecată Pfizer din cauza întârzierilor în aprovizionarea cu vaccine.

Până acum, Comisia Europeană a comandat 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech, adică un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze.

Foto: Guvernul României


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează