Confidenţialitate


UDMR decide azi dacă votează moțiunea de cenzură şi intră la guvernare


UDMR decide azi dacă votează moțiunea de cenzură şi intră la guvernare

La Cluj va avea loc Consiliul Permanent al UDMR pentru a analiza situaţia politică actuală, iar la finalul şedinţei concluziile vor fi prezentate de către Kelemen Hunor. La finalul şedinţei, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor va susţine o conferinţă de presă începând cu ora 14.00, a anunţat, UDMR.

Liderul deputaţilor UDMR, Attila Korodi, a declarat vineri, pentru News.ro, că Uniunea va lua zilele următoare o decizie în legătură cu poziţionarea faţă de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi ALDE şi a precizat că va avea discuţii cu toate forţele politice, inclusiv cu Sorin Grindeanu.

UDMR nu are un punct de vedere până la ora actuală. Nu s-a întrunit forul de conducere, care se va întâmpla zilele următoare. Avem nevoie de un dialog în interiorul UDMR pentru a ne poziţiona şi a creiona discuţiile care se vor duce săptămâna viitoare”, a declarat Attila Korodi pentru News.ro.

Potrivit surselor citate, PSD a invocat în discuţii protocolul parlamentar semnat cu UDMR, care presupune că cele două formaţiuni îşi vor susţine proiectele în Parlament.

Attila Korodi a spus că  acordul de colaborare parlamentară încheiat cu PSD şi ALDE, nu obligă UDMR să voteze alături de cele două partide din coaliţie la moţiunea de cenzură.

Nu are nicio obligaţie directă. Colaborarea parlamentară este destul de bine conturată, nu e inclus un element de genul acesta. E nevoie de dialog pentru a înţelege tot ce se întâmplă pe eşichierul politic, a înţelege şi ce se întâmplă şi ce propun cei din actuala coaliţie şi după acest lucru se ia o decizie. Zilele următoare, în forul de conducere, probabil vom decide cum vom vota la moţiunea de cenzură. Aşa cred că este oportun şi statutar”, a precizat liderul deputaţilor UDMR.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a avut vineri, discuţii cu liderul UDMR Kelemen Hunor privind susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu.

NU TOȚI MEMBRII PSD VOR VOTA MOȚIUNEA

Pentru ca o moţiunea de cenzură să treacă este nevoie de 233 de voturi în plenul reunit al Parlamentului, iar PSD şi ALDE au împreună 247 de parlamentari. Totuși, se anunță un vot cu emoții pentru PSD. Surse din cadrul organizației de la Iași a partidului susțin că doar unul din cei 9 parlamentari ai filialei ar vota împotriva lui Sorin Grindeanu. E vorba de senatorul Victorel Lupu. Dintre ceilalţi opt aleşi ai PSD Iaşi, unii ezită să se pronunţe, însă “cei mai mulţi nu vor vota pentru moţiune”.

Situaţia este delicată. O bună parte nu vor vota pentru moţiune, şi aici vorbim despre cei care îl susţin pe Mihai Chirica. Au prins locuri pe listele de la parlamentare cu sprijinul lui. Mai este deputatul Nicolae Bănicioiu, care, de asemenea, este în tabăra Grindeanu”, au precizat sursele.

Oficial însă, Comitetul Executiv Judeţean al PSD Iaşi a decis susţinerea moţiunii de cenzură.

Parlamentul se reunește duminică, într-o sesiune specială pentru a fi citit textul moțiunii de cenzură pe care PSD o depune împotriva propriului Guvern. PSD crede că premierul Sorin Grindeanu şi Victor Ponta (care a preluat functia de secretar general al guvernului) nu reprezintă partidul, iar acțiunile lor sunt ilegale și neconstituționale. Mai mult, reprezintă : ” o tentativă de preluare prin forţă a puterii executive a statului”, se arată în comunicatul PSD.


Ultimele stiri
Bradul de Crăciun, o tradiție cu rădăcini în Antichitate. Unde a apărut obiceiul împodobirii lui

Obiceiuri de Crăciun, în Transilvania. „Ce presupune „Colinda de ceată bărbătească”, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în 2013…

Studiu: Șase din zece români declară că depășesc bugetul alocat pentru Sărbători. Generația care economisește mai mult |…

Tradiții de Crăciun în Maramureș: Brondoșii de Cavnic, obicei unic în țară, prin care sunt alungate spiritele rele…

STUDIU: De sărbători, Generația Z preferă momente autentice alături de familie și prieteni | AUDIO

Colindul dubaşilor, unul din cele mai vechi obiceiuri de Crăciun din Banat | AUDIO

Cele mai bune filme pe care să le vezi de Crăciun | VIDEO

În Bucovina, măștile populare animă aproape toate obiceiurile de iarnă

Obiceiuri de Crăciun în Muntenia. Brezaia și jocul ursului

Obiceiuri de Crăciun, în Moldova. Îmblânzirea anului ce vine și a „Urșilor de la Comănești”. Alungarea duhurilor rele…