Confidenţialitate


Ucraina: Peste 100.000 de soldați ruși sunt masați la graniță. Liderii militari ucraineni au temeri în privința unui atac | AUDIO


Ucraina: Peste 100.000 de soldați ruși sunt masați la graniță. Liderii militari ucraineni au temeri în privința unui atac | AUDIO

Scenariu de coșmar în Ucraina. Cu peste 100.000 de soldați ruși masați la graniță, oficialii militari ucraineni admit că, fără ajutor occidental, armata lor nu are șanse să facă față unei ofensive declanșate de Moscova.

The New York Times notează că, la Kiev, acum se discută soluții extreme: un război de gherilă sau deschiderea depozitelor de arme pentru populație.

Serviciile de informații din Ucraina și Occident afirmă că deocamdată președintele Vladimir Putin nu s-a hotărât asupra declanșării acțiunii militare la inceputul anului viitor.

Scenariul de coșmar al unei invazii rusești ar începe cu atacuri aeriene și cu rachete asupra depozitelor de muniție și trupelor din tranșee, spune directorul serviciului de informații al armatei ucrainene, generalul Kirilo Budanov.

Comandanții din linia întâi vor rezista cât timp vor avea gloanțe, estimează generalul, adăugând că, fără rezerve, nici o armată din lume nu poate rezista.

Comunitatea de informații a Statelor Unite estimează că planurile ofensivei rusești implică 175.000 de militari. Întreaga armată ucraineană are puțin mai mulți militari, dar este surclasată în materie de tehnică de luptă, deși a primit ajutor în timpul administrației Trump. În mai puțin de o oră rachetele rusești ar putea decima o parte semnificativă a forțelor ucrainene, arată NYT, citindu-l pe Robert Lee, doctorand specializat în forțele armate ale Rusiei la King’s College din Londra.

În cazul unei invazii, președintele Joseph Biden a vorbit doar despre sancțiuni economice dure la adresa Rusiei, dar a exclus posibilitatea trimiterii unor trupe americane pentru a apăra Ucraina.

De aceea, comandantul forțelor ucrainiene care luptă cu separatiștii pro-ruși, generalul Oleksandr Pavliuk, vorbește despre o rezistență armată populară. Iar un înalt oficial militar ucrainean a declarat că, dacă toate celelalte soluții vor eșua, armata își va deschide depozitele de arme pentru a permite populației să se apere.

Sursa foto: Twitter / Генеральний штаб ЗСУ

Citește și: Profesorul Răzvan Cherecheș, despre evoluția pandemiei: După sărbători, vom avea o creștere accentuată a cazurilor | AUDIO

Autor: Ada Sârbu

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean