Confidenţialitate


Turismul german a înregistrat rezultate record în anul 2018


Turismul german a înregistrat rezultate record în anul 2018

Turismul german înregistrează un rezultat record în anul 2018, pentru a noua oară consecutiv, conform cifrelor provizorii oferite de Oficiul Federal de Statistică.

87.7 milioane de înnoptări ale turiștilor străini au fost înregistrate în unități de cazare, din ianuarie până în decembrie. Comparativ cu anul precedent, sunt cu 3.8 milioane mai multe nopți petrecute în Germania, însemnând o creștere de 5%.

“La o creștere de 5%, turismul german de incoming a crescut mult mai dinamic în 2018 decât în cei doi ani precedenți (1.4%, respectiv 3.6%). Condițiile economice favorabile și stabilitatea pe piețele sursă importante au contribuit la acest rezultat excelent. Pe de altă parte, confirmăm că ne aliniem permanent marketingul global la provocările actuale ale transformării digitale. Aceste lucruri ne permit să analizăm mai eficient și într-un mod mai individualizat nevoile clienților, dar și să oferim produse potrivite partenerilor noștri de turism”, explică Petra Hedorfer, președinta Organizaţiei Germane pentru Turism

Nopțile petrecute de turiștii români în sejururi în Germania înregistrează un nou record. Din luna ianuarie până în decembrie 2018, au fost raportate un total de 1.132.020 de înnoptări, ceea ce reprezintă o creștere de 8,2% pentru piața din România.

“România se află într-o tendință de creștere foarte puternică de câțiva ani. În 2017, România a depășit pentru prima oară cifra de 1 milion de înnoptări, iar în 2018 s-a înregistrat o creștere de peste 8% a turiștilor români. Datorită acestor rezultate, România se poziționează ca una dintre cele mai importante piețe sursă pentru Germania”, a declarat Cristian Sallai, Directorul Oficiului Regional pentru România, Bulgaria, Croația, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, al Organizaţiei Germane pentru Turism.

Cele mai multe nopți petrecute de români s-au înregistrat în Bavaria (28.2%), urmată de landul Baden-Württemberg cu un procentaj de 16.4% și Renania de Nord – Westfalia (13% din nopțile petrecute de români în Germania). Germania reprezintă o destinație de vacanță atractivă pentru România.

Printre preferințele românilor, vacanțele au fost clasate pe locul 1, cu 38% din totalul călătoriilor din Germania, urmate de călătoriile de afaceri (33%) și alte tipuri de călătorii (29%). Călătoriile în orașe și la evenimente (45%), călătoriile dus-întors (27%) și sejururile în zonele de vacanță (17%) sunt cele mai preferate călătorii de vacanță în Germania.


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează