Confidenţialitate


Turcia: Peste 300 de suspecţi în lovitura de stat din 2016, condamnaţi pe viaţă


Turcia: Peste 300 de suspecţi în lovitura de stat din 2016, condamnaţi pe viaţă

Justiția turcă a condamnat joi la închisoare pe viață 337 de foști piloți și alți suspecți acuzați de tentativă de lovitură de stat din 2016 și implicit de încercarea de a-l înlătura de la putere pe președintele Recep Tayyip Erdogan.

Condamnații au fost găsiți vinovați de rimă, încălcarea ordinii constituționale și tentativă de asasinare a lui Erdogan.

Printre cei condamnați acum se află și Fethullah Gulen, un predicator musulman, pe care Turcia l-a cerut extradat din Statele Unite de nenumărate ori.

Fost aliat al lui Erdogan, Gulen este considerat de președintele Turciei organizatorul tentativei de lovitură de stat.

Agenția France Press scrie că pe lângă cei condamnați la închisoare pe viață, alte 60 de persoane au primit pedepse privative de libertate, dar mai mici.

În iulie 2016, o parte a Armatei a încercat să-l anihileze pe președintele Turciei care atunci se afla în vacanță, într-o stațiune din țară.

Au urmat confruntări militare, iar 251 people au murit și peste 2.000 au fost răniți.

De atunci, regimul de la Ankara a expulzat din sistemele publice peste 100 de mii de angajați, inclusiv profesori și judecători.


Ultimele stiri
Gorj: Focar de COVID-19 în secția Medicină Internă 1 a Spitalului Județean din Târgu Jiu. Au fost dispuse…

TNB suspendă repetițiile pentru spectacolul „Tartuffe”, pe fondul scandalului legat de angajarea regizorului Felix Alexa | AUDIO

Constanța: Un polițist de 24 de ani, rănit în urma unui accident pe podul de la Agigea în…

Cum verifici la ce fond de pensie privată ești înscris și câți bani ai acumulat la Pilonul 2…

Piața Victoriei. Pierdem cursa în regiune? Invitatul lui Tudor Mușat este Paul Aparaschivei, directorul executiv al Confederației Patronale Concordia | AUDIO

Bistrița: Elevii din județ nu primesc lapte și corn la două luni de la începerea școlii. Consiliul Județean…

Sorin Lazăr, numit președinte interimar al Curții de Conturi cu voturile PSD și AUR. PNL și USR acuză…

Peste 2,5 milioane de credincioși la slujba Papei Leon din Buenos Aires. Prezența record este și un omagiu…

Cristian Tudor Popescu nu are așteptări de la raportul de anulare a alegerilor: „Cred că nu au informațiile…

Țara Hațegului rămâne Geoparc Internațional UNESCO pentru încă patru ani. Teritoriul acestuia a fost extins | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează