Confidenţialitate


Turcia îşi justifică incursiunea militară din Siria


Turcia îşi justifică incursiunea militară din Siria

Preşedintele turc declară că incursiunea armatei ţării sale în Siria vecină se va încheia după ce vor fi înlăturate din zona de graniţă miliţiile kurde, pe care le consideră teroriste.

Confruntările au intrat în cea de-a 4-a zi, notează Euronews.

Un soldat turc a fost ucis, luni, în Siria. Zeci de membri ai miliţiilor kurde ar fi fost, de asemenea, omorâţi. Numărul deceselor în rândul populaţiei civile este estimat la peste 20.

“Nu ne vom retrage până când misiunea nu va fi îndeplinită”, a spus Recep Tayyip Erdogan, care a adăugat că operaţiunea a fost convenită anterior cu “prietenii ruşi”.

Miliţiile kurde din Siria sunt aliat al SUA în luptele contra jihadiştilor din gruparea Stat Islamic.

Botoezată “Ramură de măslin”, incursiunea ordonată de Ankara, care este aliat al Washingtonului în NATO, complică şi mai mult sângerosul conflict sirian, stârnind îngrijorarea comunităţii internaţionale.

 


Ultimele stiri
Doi angajați ai unei fabrici din Medgidia, răniți în urma unei explozii

Vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării; ninsori la altitudini de peste 2.000 de…

Sibiu: Bărbat reţinut după ce a aruncat în râul Sadu un pui de câine într-un sac legat cu…

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începe duminică

Două drone aeriene – doborâte de piloţii militari români deasupra Mării Negre | AUDIO

Dozele de vaccin gripal, epuizate în majoritatea farmaciilor | AUDIO

Marşul “Împreună pentru Siguranţa Femeilor!” – sâmbătă, în Bucureşti şi alte oraşe din ţară

Campanie pentru sprijinirea tinerilor cu cancer: în secțiile de pediatrie oncologică, vor fi construite compartimente pentru adulții tineri,…

Atenţionare de călătorie: Franţa – manifestaţii şi acţiuni de protest în marile orașe

Dronă ce evolua pe teritoriul Ucrainei, înspre graniţa cu România, detectată de radarele MApN



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează