Confidenţialitate


Turcia introduce o taxă turistică de 2% pentru cei care vizitează țara


Turcia introduce o taxă turistică de 2% pentru cei care vizitează țara

Turcia anunţă o taxă turistică începând cu acest an. Vizitatorii vor plăti taxă suplimentară de 2% în hoteluri, moteluri, sate turistice, pensiuni, precum şi pentru circuitele organizate de agenţiile de turism.

Decizia privind taxa turistică a fost adoptată în 2019, dar implementarea a fost amânată din cauza pandemiei. Ea a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2023.

Reprezentanţii sectorului turismului din Turcia s-au declarat împotriva introducerii taxei, susţinând că măsura va afecta poziţia competitivă a ţării care, spre deosebire de alte state, nu a perceput până acum o taxă turistică.

Angajaţii misiunilor diplomatice şi ai organizaţiilor internaţionale cu statut diplomatic nu vor plăti taxa turistică.

În 2022, autorităţile turce aveau ca obiectiv atragerea a 47 milioane de turişti şi obţinerea de venituri de 37 miliarde de dolari.

Foto: Shutterstock

Citește și: Lonely Planet: Topul celor mai bune destinații turistice în 2023


Ultimele stiri
Olt: Explozia din apartamentul din Caracal, cauzată de o acumulare de gaze de la aragaz

Brigada Rutieră: Restricţii de circulaţie în Capitală cu ocazia procesiunii de Floriile catolice

Procesiune romano-catolică de Florii – duminică, în centrul Bucureştiului | AUDIO

Hidrologii au emis o avertizare de cod galben de inundații, valabilă pentru râuri din 16 județe | Ilfov,…

Autoritățile din Râmnicu Vâlcea au majorat taxele pentru concesionarea locurilor de veci și întreținerea cimitirelor

Primarul orașului Nădlac propune comasarea cu două comune, dar edilii din Șeitin și Peregu Mare sunt reticenți

Vâlcea: Drumul spre stațiunea Vârful lui Roman a fost închis, din cauza ninsorilor abundente | VIDEO

Rebelii Houthi din Yemen s-au alăturat războiului din Orientul Mijlociu | 12 soldați americani răniți după un atac…

Ora Pământului/ Iluminatul la Palatul Parlamentului oprit sâmbătă seară

Ninge în zona de nord a a județului Gorj, unde statul de zăpadă a ajuns la 35 de…