Confidenţialitate


Turcia: sediul principalului partid de opoziție, luat cu asalt de forțele de ordine. Rivalii lui Erdogan au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească | AUDIO


Turcia: sediul principalului partid de opoziție, luat cu asalt de forțele de ordine. Rivalii lui Erdogan au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Scene violente în Turcia, unde sute de membri ai forțelor de ordine au luat cu asalt sediul din Ankara al principalului partid de opoziție pentru a-i expulza pe liderii acestuia, care se baricadaseră acolo de trei zile. Rivalii lui Erdogan au fost destituiți joi printr-o hotărâre judecătorească. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Susținători ai liderului Partidului Popular Republican, Özgür Özel, blocaseră accesul în clădire, refuzând să accepte că acesta, un critic aprig al președintelui Erdogan, va trebui să renunțe la controlul partidului, care se confruntă cu anchete și arestări în ultimul an și jumătate. Un important membru al partidului – primarul Istanbulului, Ekrem İmamoğlu, se află în închisoare din martie anul trecut.

Duminică după-amiază, polițiști cu căști și scuturi au reușit să intre în clădire și să-i înlăture pe cei aflați acolo, după ce au folosit gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Ușile, mobilierul și ferestrele de la parter au fost distruse în timpul încăierării.

Părăsind sediul, liderul Özgür Özel le-a spus susținătorilor săi că Turcia a încetat să mai fie o republică democratică modernă și s-a transformat într-un regim autoritar.

Joi, Curtea de Apel a anulat alegerea lui Özel în funcția de președinte al partidului și a stabilit că înlocuitorul său trebuie să fie Kemal Kılıçdaroğlu, fostul lider care a condus partidul timp de 13 ani.

Partidul Popular Republican a fost înființat în 1923 de către Mustafa Kemal Atatürk, desființat după lovitura de stat militară din 1980 și reînființat în 1992.


Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează