Confidenţialitate


Premierul Tudose: Am încredere că românii din Regatul Unit nu vor fi afectaţi de Brexit


Premierul Mihai Tudose a avut, marţi, la Palatul Victoria, o întrevedere cu ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, în cadrul căreia au fost punctate mai multe teme de interes pentru ambele părţi printre care drepturile românilor după Brexit, interesul pentru încurajarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale bilaterale şi candidatura României pentru statutul de membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), Tudose solicitând sprijinul pentru susţinerea candidaturii ţării noastre.

Executivul informează că, în contextul Brexit, prim-ministrul Mihai Tudose a subliniat că Executivul îşi doreşte să lucreze îndeaproape cu Marea Britanie, astfel încât drepturile românilor care studiază, muncesc şi trăiesc în Regat să fie respectate şi protejate, iar relaţiile economice bilaterale să se ridice la nivelul colaborării politice excelente dintre cele două state.

”Marea Britanie este şi va rămâne un partener şi prieten al României. Am încredere că vom lucra foarte aplicat pentru ca românii din Regatul Unit să nu fie afectaţi de Brexit. În acelaşi timp, România oferă un mediu de afaceri stabil, prietenos, facilităţi fiscale pentru investitori, deci avem toate premisele pentru dezvoltarea relaţiilor economice”, a afirmat şeful Executivului.

Ambasadorul Marii Britanii, Paul Brummell, i-a înmânat premierului Tudose o scrisoare de felicitare, din partea omologului său britanic, Theresa May. Diplomatul britanic a subliniat că este important ca negocierile pentru Brexit să aibă rezultate pozitive atât pentru Marea Britanie, cât şi pentru Uniunea Europeană, şi a apreciat contribuţia comunităţii de români pentru societatea britanică.

”Românii care lucrează, studiază şi trăiesc în Marea Britanie sunt bineveniţi. În Regatul Unit ajung cei mai buni studenţi români, lucrează medici şi ingineri foarte buni, care au un aport important la economia noastră”, a spus diplomatul britanic.

Totodată, potrivit sursei citate, Brummell a accentuat interesul pentru încurajarea investiţiilor şi a schimburilor comerciale bilaterale, remarcând faptul că investiţiile britanice s-au concentrat mai mult în Bucureşti, deşi există potenţial de dezvoltare şi în restul ţării. În acest context, oficialul britanic a amintit că au fost constituite filiale ale Camerei de Comerţ Româno-Britanice în Cluj şi Timişoara, fapt ce va oferi o nouă dinamică a relaţiilor economice.

Un alt subiect al discuţiei s-a referit la candidatura României pentru statutul de membru al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). În acest context, Tudose a solicitat sprijinul Marii Britanii pentru susţinerea candidaturii României, având în vedere rolul său important în cadrul acestei organizaţii internaţionale.


Ultimele stiri
Polonia a învins România cu 6-0 în etapa a treia din grupele Ligii Națiunilor / Gheorghe Hagi: „E…

România scapă momentan de retrogradare. S&P a reconfirmat ratingul suveran al țării la nivelul „BBB-” cu perspectivă negativă…

Tenis: Novak Djokovic, în sferturile turneului de la Beijing. Cu cine va juca pentru un loc în semifinale

Papa Leon ar fi încercat să oprească execuția femeii condamnate la moarte în Tennessee

România, la coada UE în privința numărului de mamografe. „Cam 30% din totalul diagnosticelor de cancer la femei…

Dr. Mihaela Bilic, despre „cum ne informăm despre ceea ce mâncăm”: „Pe etichete vedem din ce în ce…

Mărturia pilotului înjunghiat despre incidentul de la bordul unei aeronave FlyDubai: „Mi-am spus să mai fac un ultim…

Mașinile vechi și poluante vor fi eliminate progresiv din București. Măsura va fi aplicată inițial în zona centrală…

Râurile din Europa au atins cel mai scăzut debit de vară din ultimii peste 30 de ani |…

Bihor: După ce mai multe persoane și-au exprimat dorința de a se întoarce la Dumbrava, Viorel Pașca a…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează