Confidenţialitate


Trump: Redresarea economică va fi la fel de rapidă precum declinul


Trump: Redresarea economică va fi la fel de rapidă precum declinul

Din Biroul Oval, preşedintele Statelor Unite ale Americii a transmis că economia îşi va reveni la fel de rapid cum a scăzut.

“Cred că există un sentiment extraordinar de optimism în această ţară. Pot spune doar că trimestrul al treilea va fi bun, însă cred că al patrulea va fi fantastic. Cred că, anul viitor, vom culege roadele a ceea ce am făcut cu toţii împreună, toţi cei care au muncit din greu. Va fi un an extraordinar!”, a opinat liderul de la Casa Albă.

Economia americană a înregistrat, în primul trimestru al acestui an, cea mai gravă contractare din ultimul deceniu, de aproape 5 procente, în contextul măsurilor de carantină instituite pentru a se limita răspândirea coronavirusului.

Economiștii anticipează că redresarea va fi mai lentă şi mult mai dificilă decât crede Donald Trump.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează